România riscă să rămână în 10 ani fără medici de familie, avertizează președintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu.
Într-o declarație pentru Radio România Reșița, el a atras atenția că tinerii nu sunt atrași către această specializare.
”Este un semnal de alarmă pe care noi îl tragem de ceva timp. Avem 10.000 de medici de familie. Peste jumătate dintre ei au vârste de peste 60 de ani, deci peste 10 ani nu vom mai avea medicină de familie, pentru că rata de intrare în sistem este foarte redusă, undeva de 2%. Tinerii medici nu mai sunt atrași de medicină primară și de medicină de familie și este foarte logic să fie așa, în condițiile în care medicul de familie este transformat într-un funcționar public, într-un birocrat și, pe de altă parte, există și o finanțare insuficientă”, a declarat Daniel Coriu.
În județul Caraș-Severin, de exemplu, aproape 20 de localități nu beneficiază de asistență medicală primară, iar în municipiul Reșița, dintre cei 35 de medici de familie, doi se vor pensiona în acest an, iar alți 13 se vor retrage din activitate în următorii doi ani.
În prezent, în România, un număr de peste 9.500 de medici de familie lucrează sub contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, medicina de familie fiind la ora actuală specialitatea medicală cu cel mai mare deficit de personal.
Potrivit informațiilor, în ultimii ani, peste 4000 de medici au părăsit România.