Compania farmaceutică franceză Sanofi va produce anul acesta peste 100 de milioane de doze din vaccinul anti-COVID-19 realizat de grupul concurent americano-german Pfizer/BioNTech, a anunţat directorul general al Sanofi, Paul Hudson, într-un interviu publicat marţi de ziarul Le Figaro și preluat de Reuters.
Sanofi şi partenerul său britanic, GlaxoSmithKline, au amânat pentru sfârşitul acestui an lansarea vaccinului lor anti-COVID-19, după ce la testele clinice rezultatele acestui vaccin candidat nu au fost mulţumitoare.
Prin urmare, compania franceză a decis să abordeze Pfizer ”pentru a fi utilă chiar de acum”, a spus Hudson, confirmând că a ajuns la un acord cu compania farmaceutică americană.
Pfizer/BioNTech a anunţat luna aceasta că diminuează temporar cantitatea de vaccin livrată statelor UE, din cauza unor procese tehnice interne desfăşurate pentru creşterea capacităţii de producţie, numărul dozelor livrate scăzând aproximativ la jumătate în cazul unor ţări.