Prof. dr. Cosgarea: Primul Registru electronic național pentru bolnavii de melanom

17 Iun 2017 | scris de Magda Marincovici
Prof. dr. Cosgarea: Primul Registru electronic național pentru bolnavii de melanom

Pentru a ști numărul real al românilor care suferă de melanom și pentru a facilita accesul acestora la noile terapii, Societatea Română de Dermato-Oncologie (SRDO) a lansat primul Registru electronic național pentru bolnavii de melanom, a anunțat prof. dr. Rodica Cosgarea, președinta SRDO.  

''Este important un astfel de registru pentru a se ști câți bolnavi de melanom avem, deoarece au apărut terapii noi, care sunt foarte costisitoare, și este nevoie de o evaluare a necesarului acestor medicamente. Solicităm ajutorul Ministerului Sănătății pentru popularizarea acestui registru și să se decidă obligativitatea înregistrării bolnavilor cu melanom de către cadrele medicale'', a spus presei președinta Societății Române de Dermato-Oncologie, prof. dr.Rodica Cosgarea.

Potrivit OMS, incidența melanomului în România este de 3,9 la 100.000 de locuitori, în timp ce evaluările efectuate în urmă cu trei ani în șase județe din regiunea de nord-vest a țării au ajuns la o incidență de 11 la 100.000 de locuitori.  ”De trei ori mai mult. Concluzia este că nu avem date reale și de aceea este nevoie de un astfel de registru electronic, unde datele se înscriu ușor'', explică prof. dr. Rodica Cosgarea. 

Melanomul este considerat cea mai gravă și agresivă formă de cancer de piele. În ultimele trei decenii, s-a înregistrat o explozie a numărului persoanelor diagnosticate cu această formă de cancer. Astfel, potrivit datelor Societății Europene pentru Oncologie Medicală, anual sunt tratați 19.250 de pacienți cu melanom metastatic.

Melanomul este o formă de cancer, cu originea în melanocite (celule producătoare de pigment), care se înmulțesc haotic, invadând țesuturile limitrofe. Principala cauza a melanomului este expunerea neprotejată, cumulativă la efectele nocive ale razelor ultraviolete. 

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră