În SUA, ca în majoritatea ţărilor occidentale, aproximativ două din trei cancere oro-faringiene sunt provocate de infecţia cu HPV 16 şi frecvenţa lor a crescut în mod vizibil în ultimii ani, a explicat Gypsyamber D'Souza, profesor de epidemiologie la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore (Maryland), care şi-a expus studiul la conferinţa anuală a American Association for the Advancement of Science (AAAS), ce a avut loc în acest week-end.
Studiul prof. Gypsyamber D'Souza demonstrează că la bărbaţi, riscul unei infecţii cu HPV creşte o dată cu mărirea numărului de parteneri care întreţin relaţii sexuale orale. În schimb la femei, numărul partenerilor nu pare să mărească riscul de infectare. Astfel, la un număr egal de parteneri, bărbaţii prezintă riscuri mai mari de infectare cu HPV, comprativ cu femeile.
Studiul mai arată că femeile care au mai mulţi parteneri de sex vaginal prezintă un risc mai mic de infectare cu HPV. Aceasta sugerează că expunerea vaginală la HPV este protejată de reacţia sistemului de apărare, consideră autorul studiului.
De asemenea, se pare că, la bărbaţi, răspunsul sistemului imun este mai slab, ceea ce le măreşte considerabil vulnerabilitatea în faţa infecţiei cu HPV.
În prezent, această infecţie este frecventă, majoritatea persoanelor reuşind să o elimine în unul-doi ani, dar bărbaţii, într-un procent mai mic, în raport cu femeile.
O creştere cu 225%, în 20 de ani
HPV nu declanşează în mod direct mutaţii provocatoare ale tumorii, dar cauzează modificări ale celulelor din gât sau sau colul uterin, care devin canceroase.
Sexul oral măreşte cu 22% riscul de cancer oro-faringian, potrivit unui studiu, publicat în luna ianuarie, în Journal of the American Medical Association.
Acest tip de cancer a crescut cu 225%, în ultimii 20 de ani.