Ministrul Sănătății, Florian Bodog: Accelerator liniar pentru radioterapie la Institutul Clinic Fundeni

14 Sep 2017 | scris de Magda Marincovici
Ministrul Sănătății, Florian Bodog: Accelerator liniar pentru radioterapie la Institutul Clinic Fundeni

Institutul Clinic Fundeni va fi dotat cu un accelerator liniar pentru radioterapie, a anunțat, joi, ministrul Sănătății, Florian Bodog, care și-ar dori să aibă o baghetă magică pentru a schimba sistemul de sănătate peste noapte.

"Aș dori să am o baghetă magică să schimb sistemul de sănătate peste noapte, nu se poate. Însă vreau să vă asigur că în fiecare zi încerc să schimb ceva în sistemul medical. În ceea ce privește Institutul Fundeni, Ministerul Sănătății are în derulare un program de dotare cu acceleratoare liniare pentru tratamentul pacienților oncologici. Acest program, datorită faptului că prima licitație s-a finalizat cu economii importante, se va dezvolta și una dintre instituțiile care va beneficia de un accelerator liniar va fi și Institutul Fundeni. În momentul de față, am solicitat Agenției Atomice de la Viena să vină să evalueze Institutul Fundeni și să stabilească tipul de echipament, de accelerator care se va monta aici și vom intra cu al treilea val de licitații pentru achiziționarea de acceleratoare. Pentru primele cinci am primit no objection de la Banca Mondială ieri sau alaltăieri și urmează să se semneze contractul", a precizat ministrul Sănătății, în deschiderea Zilelor Institutului Clinic Fundeni.

Cu aceeași ocazie, Cezar Irimia, președintele Federației  Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, sublinia că pentru acești pacienți, Institutul Clinic Fundeni este ultima șansă de supraviețuire.
"Pentru noi, Institutul Clinic Fundeni înseamnă o ultimă șansă la supraviețuire, ar trebui ca bunele practici de aici să fie în toată țara și să nu mai fim nevoiți să batem sute de kilometri pentru a oferi o șansă la viață. Institutul Fundeni, pentru noi, pacienții, înseamnă o ultimă șansă, de cele mai multe ori ea se adeverește”.

Gheorghe Tache este președintele Asociației Transplantaților din România, dar și  unul dintre ”miile de pacienți” pentru care acest Institut înseamnă ”o nouă șansă la viață în urma unei operații de transplant”.

De asemenea, Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, a fost pacient ”sute de zile” în Institut și în ”multe dimineți am simțit și eu aglomerația” pentru că aici vin pacienți cu boli grave din toată țara. ”Trebuie să dezvoltăm mai bine ambulatoriul din alte zone pentru că an de an acest lucru s-a degradat, avem nevoie ca pacienții să fie trimiși la Fundeni numai pentru cazuri de competența, de excelența Institutului. Am vrea să fie rezolvate cazuri și în teritoriu", a precizat. Vasile Barbu.

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră