Aproape 5.000 de români aşteaptă să primească rinichi, 550, un nou ficat, 154, o inimă, 3, plămâni şi 132, pancreas, precizează Agenția Națională de Transplant, ministrul Sănătății vorbind despre o demonizare a transplantului în țara noastră.
Din păcate, anul 2016 a înregistrat un recul în activitatea de transplant: mai puțini donatori și implicit mai puține intervenții chirurgicale de trasplant și pacienți beneficiari. Grav este că spitalele din Tulcea, Pitești și Ploiești intenționează să abadoneze programul de transplant din cauza lipsei de personal, de fonduri și infrastructură logistică.
De la începutul anului, 20 de familii și-au dat acordul pentru prelevarea de organe de la pacienți-rude aflate în moarte cerebrală.
"O serie de informații care au circulat despre activitatea de transplant și care nu au fost suficient de bine verificate și nici corect argumentate au condus la o neîncredere masivă, în primul rând, a colegilor noștri în teritoriu, ceea ce este mai important decât acordul pe care și-l dădeau pacienții. Populația României, în general, acceptă transplantul. Procentul de refuzuri nu a crescut semnificativ, în schimb a scăzut numărul de potențiali donatori aflați în moarte cerebrală. Asta a plecat de la o serie probleme interne, de organizare și de decizii care s-au luat la nivel ministerial și care i-au determinat pe colegii noștri să fie mult mai reținuți în a se implica în program, dovadă fiind și cele trei cereri de retragere a acreditării", a precizat dr. Victor Zota, coordonatorul programului național de transplant, la a XIII-a ediție a Zilei Naționale a Transplantului în România.
Ministrul Sănătății, Florian Bodog consideră că "demonizarea transplantului a făcut foarte mult rău sistemului și pacienților".
"Cunosc foarte bine problemele legate de transplant. (...) Această demonizare a transplantului cred că ne-a făcut foarte mult rău tuturor, a făcut foarte mult rău sistemului, celor care își desfășoară activitatea cu toate greutățile în acest domeniu și a făcut în primul și în primul rând rău pacienților care așteaptă cu disperare transplantul", a precizat ministrul Bodog.
La ediția a XIII-a a Zilei Naționale a Transplantului, Maria Timuc, fost ziarist, a venit cu ultimul ei volum, Călători prin rânduiala divină, consacrat istoriei transplantului în țara noastră.