Mașina de spălat reprezintă o sursă de transmitere a bacteriilor rezistente la medicamente

30 Sep 2019
Mașina de spălat reprezintă o sursă de transmitere a bacteriilor rezistente la medicamente

Pentru prima dată, cercetătorii au identificat o mașină de spălat ca un rezervor de agenți patogeni rezistenți la medicamente. Agenții patogeni, o tulpină de Klebsiella oxytoca, au fost transmiși în mod repetat nou-născuților dintr-o unitate de terapie intensivă neonatală de la un spital de copii din Germania. Transmiterea a fost oprită numai după ce mașina de spălat a fost scoasă din spital.

Cercetarea este publicată în revista “Applied and Environmental Microbiology”, o revistă a American Society for Microbiology.

Spitalele folosesc, în mod normal, mașini de spălat și procese de spălătorie speciale, care se spală la temperaturi ridicate și cu dezinfectanți, conform instrucțiunilor germane privind igiena spitalului sau folosesc spălătorii externe desemnate.

Cercetarea are implicații asupra utilizării gospodărești a mașinilor de spalat deoarece. temperaturile apei utilizate pentru spălat au scăzut, pentru a economisi energie, până la mult sub 60 ° C, ceea ce le face mai puțin letale pentru agenții patogeni. Bacteriile rezistente, precum și diferite microorganisme, pot persista în mașinile de spălat menajere la aceste temperaturi reduse, potrivit raportului.

“Dacă persoanele în vârstă care necesită îngrijiri medicale cu răni deschise sau cateteruri ale vezicii urinare sau persoanele mai tinere cu leziuni sau infecții supuratoare locuiesc în gospodărie, rufele ar trebui spălate la temperaturi mai ridicate sau cu dezinfectanți eficienți, pentru a evita transmiterea agenților patogeni periculoși”, a spus Martin. Exner, președinte și director al Institutului pentru igienă și sănătate publică, și al Centrului de colaborare OMS, de la Spitalul universitar din Bonn, citat de sciencedaily.com.

La spitalul unde mașina de spălat a transmis K. oxytoca, procedurile de screening standard au relevat prezența agenților patogeni la sugari. În cele din urmă, cercetătorii au urmărit sursa agenților patogeni către mașina de spălat, după ce nu au reușit să găsească contaminarea în incubatoare sau să găsească transportatori în rândul personalului medical care a luat contact cu sugarii.

Nou-născuții se aflau în unitatea de terapie intensivă datorită mai ales nașterii premature sau a altor infecții. Hainele care au transmis K. oxitoca de la mașina de splalat la sugari erau căciulițe și șosete tricotate pentru a le menține caldura copiilor în incubatoare, se mai arată în colcluziile cercetării.

Cercetătorii presupun că agenții patogeni “au fost diseminați în îmbrăcăminte după procesul de spălare, prin apa reziduală de pe mantaua de cauciuc a mașinii de spălat și prin procesul final de clătire, care a folosit apă neîncălzită și fără detergent.

Studiul conchide că modificările în proiectarea și folosirea mașinilor de spălat sunt necesare pentru a preveni acumularea de apă reziduală acolo unde poate avea loc creșterea microbiană și contaminarea hainelor.

Cu toate acestea, încă nu se știe cum și prin ce sursă au ajuns agenții patogeni în mașina de spălat.

Bebelușii din unitățile de terapie intensivă au fost colonizați, dar nu infectați de K. oxytoca. Colonizarea înseamnă că agenții patogeni sunt prezenți inofensiv, fie pentru că nu au invadat încă țesuturile unde pot provoca boli, fie pentru că sistemul imunitar le respinge eficient.

Rezistența bacteriei K. oxytoca la medicamente este cauzată de beta-lactamaze cu spectru extins (ESBL). Aceste enzime dezactivează antibioticele numite lactame beta. Cele mai frecvente tipuri de bacterii producătoare de ESBL sunt Escherichia coli și bacteriile din genul Klebsiella.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră