O bacterie descoperită în sol în Italia produce un antibiotic eficient contra bacteriilor rezistente, transmite site-ul pourquoidocteur.
Cercetătorii de la Universitatea Rutgers (SUA) au descoperit o bacterie, prezentă în eșantioane prelevate din solul italian, care produce un antibiotic eficent contra bacteriilor rezistente. Pseudouridimicina (PUM) ar fi eficientă contra a douăzeci de bacterii testate în laborator și, în special, contra a două bacterii care au dezvoltat o rezistență specială. Este vorba despre streptococi și stafilococi.
Antibioticul inhibă acțiunea unei enzime implicate în mecanismele de replicare a bacteriilor, ca rifampicina, antibiotic folosit în mod obișnuit încă din anii 1970. Rezistența dezvoltată contra rifampicinei nu ajunge la PUM și cele două ar putea fi folosite sinergic.
Cercetătorii americani mai au o veste bună: analizele lor au relevat faptul că PUM provoacă de 10 ori mai puține mutații care să ducă la rezistență, comparativ cu moleculele disponibile la ora actuală.
Aceste rezultate, publicate în revista Cell, citată de site-ul pourquoidocteur, sunt încurajatoare. Până la comercializarea noului antibiotic, se efectuează teste clinice care ar putea debuta în următorii trei ani. Comercializarea este programată în următorii zece ani.