CEO-ul Gilead Science, firma producătoare a potențialului tratament împotriva noului coronavirus a declarat că au fost donate cantități importante de Remdesivir în mai multe spitale din Statele Unite ale Americii, anunță AFP.
Daniel O'Day a anunțat că se donează întregul stoc de Remdesivir, aproximativ 1,5 milioane de fiole suficiente pentru a trata între 100.000 și 200.000 de pacienți. Acest tratament este folosit pentru cazurile ușoare și medii reducând semnificativ perioada de convalencență.
”Am donat acest tratament pentru a fi testat pe un număr cât mai mare de pacienți, dar și în scop umanitar. Oferim transparență totală asupra stadiilor cercetării nostre și ne bucurăm de o colaborare extrem de eficientă cu reprezentanții guvernului”, a adăugat CEO-ul.
Autoritățile din domeniul sănătății au acordat în regim de urgență autorizația ca acest tratament să fie folosit în lupta cu noul coronavirus după ce studiile au relavat că se reduce timpul de vindecare cu o treime la pacienții confirmați pozitivi.
Remdesivir este primul tratament ce și-a demonstrat utilitatea în vindecarea noului virus de la declanșarea pandemiei.
Autoritățile sunt cele care hotărăsc ce zone din SUA vor primi aceste fiole în funcție de necesitate, putând reloca în cel mai scurt timp cantități din ce în ce mai mari.
Gilead își extinde capacitatea de producție pentru a putea asigura acest tratament în orice spital din SUA, dar și pentru a începe exportul în orice colț al lumii în condițiile în care guvernul nu a interzis aceste exporturi .