Dinții de lapte conțin o mare cantitate de celule sușe și, astfel, ar putea fi prețioși în lupta contra a numeroase boli de care ar putea suferi un copil, printre care cancerul.
Știm că acest tip de celule se găsesc în unele țesuturi ale bebelușului și în cordonul ombilical. Iată că și primii dinți ar putea fi o sursă care ar trebui folosită. Este argumentul susținut la BBC de biologul Sara Rankin. În opinia acestui specialist, dacă părinții stochează celulele sușe din dinții de lapte ai copiilor lor, în timp, acestea vor putea fi folosite chiar pentru salvarea de vieți.
Terapia celulară ar ajuta în lupta contra unui mare număr de patologii: unele forme de cancer, în special leucemie, accidente vasculare cerebrale, tetraplegie, diabet sau tulburări de erecție etc.
Dar păstrarea într-o cutie a dinților de lapte nu este suficientă. Prelevarea dinților trebuie făcută înaintea de căderea lor în mod natural, astfel încât pulpa dentară, unde se află celulele sușe, să nu se deterioreze.
Prețiosul material biologic trebuie conservat la o temperatură de minus 190 de grade Celsius. În acest sens, bancile de conservare au un serviciu de extracție și stocare a acestor celule. Această operație este propusă în special în Elveția, pentru un tarif de 2.595 de franci elvețieni, respectiv 2.250 de euro.
Site-ul 20minutes, care transmite această informație, mai precizează că, în Franța, această stocare de celule sușe cu scop terapeutic este ilegală.