Construcția celei mai noi clinici de hematologie din țară, care va funcționa în cadrul Institutului Oncologic “Profesor Doctor Ion Chiricuță” din Cluj Napoca, a fost inaugurată, vineri, de ministrul Sănătății.
Este o investiție inițială a Ministerului Sănătății de aproximativ 4,2 milioane euro (echivalentul a 19 milioane de lei),
Noua clinică va extinde semnificativ capacitatea de transplat de măduvă la nivel național și va permite tratarea pacienților care suferă de afecțiuni maligne ale sângelui, cum este leucemia. În cazul acestor pacienți, transplantul de măduvă este o procedură medicală complexă, dar vitală.
De asemenea, la Institutul Oncologic de la Cluj, Ministerul Sănătății a alocat și pus în funcțiune șapte noi aparate de anestezie, achiziționate prin Programul Băncii Mondiale privind reforma sectorului sanitar. Noile aparate au fost repartizate blocului operator al Institutului, care are 12 săli de operații și o activitate, în medie, de 8.000 intervenții chirurgicale anual.