Mulți adolescenți își petrec ore în fața computerului, jucându-se în rețea și mândrindu-se cu rezultatele lor la diverse jocuri, scoțându-i pe cei din jur din minți. În ultimii ani s-a înregistrat o creştere a numărului de cazuri de morţi subite şi de simptome fizice asociate jocurilor pe calculator.
Ei bine, dependența de jocurile pe computer ar putea fi inclusă de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pe lista tulburărilor psihice din sistemul de clasificare a bolilor care urmează să fie publicat în 2018.
În versiunea beta a celei de-a unsprezecea ediţii actualizate a Clasificării Internaţionale a Bolilor şi Problemelor de Sănătate (ICD-11), dependenţa de jocuri a fost inclusă în categoria ''tulburărilor mintale, comportamentale şi de neurodezvoltare''.
Pentru a justifica diagnosticul acestei afecţiuni o persoană trebuie să manifeste o ''tulburare de control asupra jocului'', să acorde ''o prioritate ridicată jocului până la nivelul la care acesta să prevaleze asupra altor interese şi activităţi de zi cu zi'' şi să continue să se joace ''în ciuda apariţiei consecinţelor negative'', se arată în proiect.
Un astfel de model de comportament este suficient de grav pentru a rezulta o tulburare semnificativă a vieţii personale, familiale, sociale, educaţionale, ocupaţionale sau a oricăror aspecte de funcţionare, conform ICD-11.
ICD este un sistem utilizat de cadrele medicale din toată lumea şi serveşte ca standard internaţional pentru definirea problemelor de sănătate şi a afecţiunilor.