Zilele trecute, mai în glumă (oare ce o fi de glumit la aşa ceva?), mai în serios, un ministru (bărbat) nu se ridica de pe scaun şi nu dădea mâna cu şefa lui, cancelara Germaniei, Angela Merkel, la intrarea acesteia în sala în care urma să aibă loc o reuniune la nivel înalt. Motivul? Coronavirus.
Evitarea, pe cât posibil, a contactului direct cu persoane care ar putea fi contaminate este una dintre principalele măsuri preventive. Angela Merkel a întins mâna, pentru a o da cu ministrul Horst Seehofer, dar acesta a ridicat ambele mâini, spunând că mai bine evită contactul. Ambii s-au distrat pe tema momentului de lipsă de politeţe, iar înregistrarea video a momentului a devenit virală.
Poate nimeni nu şi-a dat seama atunci că asistăm cu toţii la o modificare de comportament la nivel planetar, impusă de această epidemie.
Măsurile luate în Italia, care intră în vigoare miercuri, pentru o lună, sunt dovada vie că vieţile ne sunt deja afectate de coronavirus, fără să fi contractat virusul.
Autorităţile italiene au trimis Ministerului Sănătății un set de măsuri pentru evitarea răspândirii coronavirusului, care conține, printre altele, recomandarea ca oamenii să se salute fără să se sărute sau fără să își dea mâna, scrie „La Stampa”.
Autoritățile recomandă menținerea unei distanțe de minim un metru față de ceilalți, salutul să se facă fără săruturi sau strângeri de mâini, evitarea locurilor aglomerate.
Cei care au febră sunt sfătuiți să rămână acasă chiar dacă nu bănuiesc că au luat virusul.
Orice eveniment, inclusiv cele sportive, urmează să fie evitat pentru 30 de zile, iar vârstnicii de peste 75 de ani sau cei bolnavi de peste 65 de ani să urma să evite locurile aglomerate.
Sunt câteva din recomandările Comitetului Tehnic care ar putea fi incluse într-un decret al premierului Giuseppe Conte și care ar fi adoptat în toată țara.
Potrivit agenţiei italiene de presă Ansa, printre recomandări se numără și indicația ca oamenii să își scoată bijuteriile când se spală pe mâini, deoarece nu permit igiena totală.
Situația din Italia s-a agravat semnificativ în ultima zi, autoritățile anunțând peste 2.500 de cazuri de infectare cu noul coronavirus SARS-CoV-2, care provoacă boala Covid-19, și 79 de decese, cel mai mare număr înregistrat în afara Chinei de la începutul epidemiei.
În același timp, Franța și Germania au depășit pragul de 200 de cazuri fiecare, iar numărul de decese din afara Chinei crește într-un ritm îngrijorător.
De altfel, numărul de cazuri de infectare cu coronavirus continuă să se extindă rapid în afara Chinei, fiind înregistrate trei focare majore în Coreea de Sud, Italia și Iran, dar și unele mai mici care par să se extindă rapid – în special Franța, Germania și Spania, în cazul Europei.
O altă veste îngrijorătoare provine din Statele Unite, unde s-au înregistrat deja 125 de cazuri de Covid-19 și 9 decese, cele mai multe în ultimele două zile.
Epidemia de coronavirus va fi stopată prin măsuri de carantină în regiunile cele mai afectate, nu datorită unui vaccin, care va fi disponibil probabil prea târziu, a precizat pentru AFP profesorul Massimo Galli, a cărui echipă de cercetători a izolat o versiune italiană a virusului.
"Toţi epidemiologii şi virusologii care cunosc problematica ştiu că pe parcursul dezvoltării unui vaccin nu ştim ce obstacole vom întâlni. Aş fi foarte fericit dacă s-ar confirma că vaccinul ar putea fi gata până în aprilie", a spus acesta, pe un ton mai degrabă sceptic.
O carantină strictă a fost decisă în urmă cu 10 zile în cazul a 11 oraşe din nordul Italiei unde toate spaţiile publice (biserici, baruri, biblioteci, şcoli, muzee, primării) sunt închise. Persoanele care încearcă să iasă din aceste zone sunt pasibile de sancţiuni.
Şcoli, muzee şi biserici şi-au închis, de asemenea, porţile în trei dintre cele mai mari regiuni din nord: Lombardia (Milano), Veneto (Veneţia), Emilia-Romagna (Bologna), unde mai multe târguri şi evenimente expoziţionale au fost amânate.