Ce știm despre anticorpii anti-COVID-19?

19 Apr 2021 | scris de A.V.
Ce știm despre anticorpii anti-COVID-19?

Anticorpii sunt proteine produse de celule ale sistemului imun - limfocite B (sau celule B). Aceștia circulă prin sânge, dar se găsesc și la nivelul mucoaselor, recunosc substanțe străine corpului - numite antigeni (componente ale virusurilor sau bacteriilor) și le neutralizează. Anticorpii sunt structuri specializate, astfel încât fiecare anticorp se va lega specific de un anumit antigen, se arată într-o postare a Ministerului Sănătății în pagina sa de Facebook.

După ce corpul uman intră în contact cu un antigen, sistemul imun îl va recunoaște și va sintetiza anticorpi împotriva acestuia. Astfel, atunci când organismul intră în contact cu aceeași structură străină, anticorpii deja sintetizați o vor recunoaște și o vor elimina, prevenind astfel infecția sau formele severe de boală.

Contactul dintre organismul uman și un antigen poate să apară prin infectarea directă cu un virus sau o bacterie, situație în care organismul va trece prin boală și apoi va sintetiza anticorpii necesari combaterii acesteia în viitor.

În același timp, organismul uman poate sintetiza anticorpii necesari prin expunerea controlată la anumite componente ale unui agent patogen sau la o formă inactivată a acestuia, prin vaccinare. În esență, corpul este învățat să recunoască anumiți antigeni și să se protejeze față de acestea. Astfel, o persoană vaccinată va sintetiza anticorpii necesari combaterii unei boli fără a trece prin aceasta și fără a fi expusă riscurilor sau complicațiilor acesteia.

Cu toate acestea, este necesară o perioadă de câteva zile pentru a începe producția anticorpilor și câteva săptămâni până când aceștia pot atinge un prag critic peste care să confere protecție. În această perioadă, organismul este încă vulnerabil.

De asemenea, anumite medicamente sau plasma convalescentă conțin anticorpi care pot ajuta o persoană bolnavă să se vindece.

În cazul infecției cu virusul SARS-CoV-2, organismul poate produce anticorpi specifici îndreptați împotriva anumitor structuri ale virusului. Din acest punct de vedere, proteina Spike este prima cu care organismul intră în contact, dar și una dintre cele mai importante ținte ale anticorpilor.

În cazul vaccinurilor anti-COVID-19, acestea „învață” organismul să recunoască proteina Spike a virusului și să producă anticorpi împotriva acesteia, astfel încât, în momentul în care o persoană vaccinată va intra în contact cu virusul, anticorpii deja sintetizați să poată să neutralizeze virusul, dacă sunt într-o cantitate suficientă.

În prezent, deși datele sunt limitate, s-a observat că, în general, persoanele cu forme asimptomatice sau ușoare de boală vor produce o cantitate mai mică de anticorpi decât persoanele care au făcut forme mai grave de COVID-19. De asemenea, se cunoaște faptul că anticorpii apar într-un număr suficient de mare după 1-3 săptămâni.

Durata de protecție dată de anticorpi este încă analizată, dar s-a observat că anticorpii anti-COVID-19 sunt prezenți în organism la 6 și chiar 8 luni de la infectare, iar cantitatea acestora a scăzut moderat pe parcursul acestor luni.

Cu toate acestea, nu se știe încă ce cantitate este necesară pentru a proteja o persoană. Aceste date sunt încă în cercetare și există multiple studii care încearcă să răspundă la aceste întrebări. De asemenea, nu se cunosc date clare cu privire la capacitatea anticorpilor obținuți atât prin boală, cât și prin vaccinare, de a neutraliza alte tulpini ale virusului.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră