Comitetul european al medicamentelor de uz uman (CHMP) pentru omologare în Uniunea Europeană a avizat favorabil medicamentul Alecensa, destinat combaterii unei forme de cancer pulmonar, transmite AFP.
Acest tratament a fost autorizat de Comisia europeană în luna februarie anul acesta pentru pacienții adulți care au făcut tratamente cu crizotinib. Avizul CHMP este destinat tratamentului de primă linie.
Avizul se bazează pe rezultatele studiului internațional de fază III, publicate în luna iunie. Potrivit acestui studiu, se poate obține reducerea cu 53% a riscului de evoluție sau decesul, comparativ cu crizotinib, medicamentul folosit în prezent.
Potrivit aceluiași studiu, noul medicament reduce cu 84% riscul de extindere sau de mărire a tumorii la nivelul creierului, comparativ cu medicamentul care se folosește în prezent. Noua moleculă vizează cancerul pulmonar numit fără celule mici ALK pozitiv, stopând înmulțirea celulelor maligne.