Potrivit unui comunicat oficial, în strânsă legătură cu autoritățile din domeniul sănătății, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA dirijează eforturi considerabile pentru testarea în masă a tuturor cadrelor medicale din linia întâi.
Astfel, personalul medical din România, din spitalele COVID-19, dar și din alte unități medicale de stat va beneficia gratuit de testarea răspunsului imun la infecția cu noul coronavirus pe perioada stării de urgență.
„Acționăm în primul rând acolo unde este cea mai mare nevoie. După ce am efectuat, până în acest moment, peste 16.000 teste pentru stabilirea diagnosticului (RT-PCR), atât pentru spitalele publice, cât și în cadrul programului național și al colaborării cu instituții publice și private, începem testarea imunologică gratuită a personalului medical din linia întâi. Punem la dispoziție cea mai performantă și precisă tehnologie, cu o sensibilitate și specificitate de 99%, aflată în două laboratoare ale Rețelei de Sănătate REGINA MARIA din București și Brașov. În perioada imediat următoare, urmează să extindem capacitatea de testare în toate cele 29 de laboratoare din Rețea”, declară Fady Chreih, CEO Rețeaua de sănătate REGINA MARIA.
În România, până în acest moment, peste 1000 de cadre medicale au fost infectate cu noul coronavirus. Testarea acestora este importantă pentru determinarea răspunsului imun la infecție a celor declarați vindecați.
Testarea serologică va fi disponibilă și la cerere, contra cost, în clinicile și punctele de recoltare din toată țara, începând cu 16 mai.
„Avem o capacitate extinsă de testare serologică a anticorpilor de tip IgM, cât și cei de tip IgG, iar alături de partenerii noștri, Roche Diagnostics și Abbott Laboratories, suntem gata să facem până la 1 milion de teste până la finalul anului”, completează Fady Chreih, CEO Rețeaua de sănătate REGINA MARIA
„Testările serologice pot juca un rol important în lupta cu infecția virală, putând identifica persoanele care au avut infecția cauzată de virusul SARS-CoV-2 și au dezvoltat un răspuns imun adecvat. Aceste rezultate vor putea fi folosite împreună cu alte date clinice, la identificarea persoanelor care nu mai sunt succeptibile pentru a dezvolta infecția și care se pot întoarce la muncă, la identificarea persoanelor care vor putea să își doneze plasma din perioada convalescenței pentru a putea să fie utilizată ca tratament alternativ pentru cazurile severe de COVID-19.”, explică Dr. Andreea Cristina Alexandru, Medic Primar Medicină de Laborator, Medic-Șef Laboratorul Central București și Director Medical Divizia Laboratoare Clinice REGINA MARIA.
Cele două teste serologice, pentru determinarea anticorpilor IgG și IgM covid-19 sunt complementare.
Acestea sunt utile pentru a indica persoanele care au dezvoltat un răspuns imun la infecția COVID-19. Prin detectarea anticorpilor IgM și IgG, se poate crea un tablou corect al epidemiologiei infecției cu noul coronavirus, putem afla gradul în care populația a fost expusă și a trecut prin infecție.