Interpretul de muzică populară Petrică Mîțu Stoian a murit. Era internat la terapie intensivă la Spitalul de Urgență Reșița, după ce i s-ar fi făcut rău. Acesta se afla în tratament post-Covid la o clinică privată din Caraș Severin. Sâmbătă dimineață a început să se simtă foarte rău și a fost dus de urgență la spital, relatează observatornews.ro.
Anterior decesului, potrivit directorului medical SJU Reșița, solicitarea la ambulanță fiind făcută pentru tuse cu sânge.
”Starea de sănătate nu e una foarte bună, s-a făcut solicitare la ambulanță pentru tuse cu sânge. Are o fibrilație atrială cronică cu un ritm rapid, este pe anticoagulant. Din nu știu ce motive dozajul cu anticoagulant nu s-a făcut cum trebuie și este supradozat. Este post-Covid, are o bronhopneumonie post-Covid și cu stare septică. În momentul de față este la ATI”, a spus medicul Cosmin Librimir, director medical SJU Reșița, într-o intervenție telefonică la Antena 3.