La aproape doi kilometri de şoseaua ce vine dinspre Calafat, pe locul numit cândva „la buturugi", unde s-a arătat prima dată „Moşul" ciobanului, se află Mănăstirea Maglavit. Prima piatră de temelie a fost pusă de Petrache, pe data de 14 septembrie 1935, în timpul unei procesiuni la care au asistat, după unii, 100.000 de oameni. Totuşi, construcţia trenează şi se ajunge să se ridice, până la sfârşitul războiului, numai zidurile.
În vremea comunistă lucrările sunt definitiv abandonate, reluându-se după 1990, prin dispoziţia Mitropolitului Nestor al Craiovei. Gigi Becali dă bani pentru acoperiş, marmură, pictură, candelabru, catapeteasmă, etc. Ca semn de mulţumire, pe peretele de la intarea în biserică, alături de pictura votivă care-l înfăţişează pe Petrache Lupu, iniţial a fost pictat şi Gigi Becali. Numai că, datorită politicii locale, după cum spun sătenii, cam acum 7-8 ani de zile, portretul lui Becali a fost şters de pe zid.
Ieromonahul Paulin, cel care slujeşte la Mănăstirea Maglavit, ţine slujbele mai mult singur în biserică. Doar duminica şi în zilele de sărbătoare asistenţa abia ajunge la 10-15 credincioşi. Nici măcar sătenii din Maglavit nu se înghesuie să-i treacă pragul. „În lunile de vară avem cam 200-300 de vizitatori pe lună, iar iarna doar ocazional trec turişti. Nu ştiu cine l-a scos pe Becali de pe zid, că sunt sosit aici de 6-7 ani şi l-am găsit şters", explică preotul.
La 500 de metri de mânăstire, pe drumul ce duce spre fosta stână a lui Petrache, într-o poieniţă înconjurată de salcâmi, se găseşte fântâna săpată de cioban şi salcia făcătoare de minuni. Acum 80 de ani, aici, pe nisip, sute de infirmi stăteau înghesuiţi unii în alţii, fără cele mai elementare norme de igienă. Pelerinii se culcau pe pământ, în aer liber, lângă orbi, paralitici, bolnavi de cancer, cu fistule tuberculoase ori ulcere varicoase. Toţi voiau să stea cât mai aproape de locul unde a apărut vedenia, toţi voiau să se ungă cu apa picurată din sălcii sau să bea din fântâna ciobanului.
„Ca să dea tărie cuvintelor lui Petrache, Dumnezeu trebuia să făptuiască nişte minuni. De aceea, sălciile cu apă vindecătoare. Ciobanul a avut o viziune adevărată a Tatălui. Comuniştii au vrut să scoată sălciile din rădăcină, dar s-a întâmplat ceva ciudat. Au venit cu buldozerele, au scos o salcie, dar oamenii n-au mai avut curaj să continuie şi-au plecat acasă. La scurt timp, cel care a condus buldozerul a murit într-un grav accident. Cum se explică asta?", se întreabă ieromonahul Paulin.
Acum, prin salcâmii dimprejur doar ciorile mai ţin îndelugi şi croncănitoare procesiuni. Apa din fântână, aflată la câţiva metri de sol, nu mai vindecă pe nimeni. Dintr-o cană din plastic legată cu un lanţ de ghizdul fântânii oamenii beau de sete, fără să aştepte minuni. La câţiva metri, singura salcie rămasă din cele trei aproape că s-a uscat de bătrâneţe. Este înconjurată cu plasă de sârmă, ca trecătorii să nu-i rupă ramurile.
Mulţi au afirmat cândva că le-a revenit vederea, după ce s-au spălat pe ochi cu apa ce ieşea din trunchiul ei. Ulterior se spune că s-a descoperit „secretul" acelor sălcii. În trunchiurile îmbătrânite şi pe jumătate putrezite carii au săpat galerii adânci. Câte o ţeavă subţire, racordată la unul dintre izvoarele din zonă, a fost băgată pe sub pământ în trunchiul sălciilor. Apa care se prelingea pe trunchiuri ieşea, aşadar, prin galeriile carilor şi era simplă apă de izvor.
Perioada în care Petrache Lupu a avut viziunile, în mai multe zone din lume erau semnalate diverse minuni. Fie că era vorba de vindecări spectaculoase, chipuri de îngeri sau de demoni, puteri miraculoase, toate captau atenţia publicului larg. Profesorul Radu Preda, directorul Institutului Român de Studii Inter-ortodoxe, Inter-confesionale şi Inter-religioase arată cum sunt privite astfel de minuni de Biserica Ortodoxă.
„Contrar tendinţei de a confunda viaţa spirituală cu aplecarea către paranormal şi astfel a credinţei cu credulitatea, Biserica Ortodoxă are o atitudine realistă şi rezervată faţă de anunţul unei minuni. De regulă, cum este cazul şi la canonizarea sfinţilor, cel puţin două condiţii trebuie îndeplinite: durata în timp şi caracterul public. O viziune sau teofanie se confirmă prin faptul că apare de mai multe ori şi la cât mai mulţi martori. Sigur, există acte de autodescoperire a lui Dumnezeu care se consumă în intimitatea chiliei monahale sau în casa unui creştin, adică nu sunt publice.
Minunile care fundamentează însă instituirea unei biserici sau mănăstiri ca loc de pelerinaj, cum este cazul Niculei din inima Transilvaniei cu a sa icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, se confirmă pe sine prin faptul că nu rămân evenimente unice, repetându-se. Dată fiind natura de punte între pământ şi cer a Bisericii, riscul amestecării planurilor este în consecinţă foarte mare. Este motivul pentru care realismul duhovnicesc joacă un rol esenţial în procesul de „omologare" a unei minuni. Maturitatea spirituală este recomandată de însuşi Mântuitorul Iisus Hristos atunci când avertizează asupra falşilor profeţi (cf. Matei 7, 15 şi următoarele) sau a duhurilor necurate (cf. Marcu, 5, 11-13)". Aşadar, au fost sau nu minuni la Maglavit? Sau numai o mare excrocherie? Până la urmă asta numai Dumnezeu, cel văzut de Petrache Lupu, o ştie….
