Martorii la această crimă au declarat că un tânăr în vârstă de 28 de ani din Timișoara, venit în vizită la prietena sa în localitatea Palilula, ar fi avut o altercație cu un vecin al acesteia. Tânărul a scos un pistol și l-a împușcat pe respectivul bărbat și pe fiul acestuia. Vecinul fetei a decedat și fiul acestuia a fost rănit. Autorul crimei ar fi încercat să se sinucidă cu aceeași armă. S-a rănit și a fost transportat de urgență la Spitalul Județean de Urgență din Craiova.
Mai multe echipaje de poliție au ajuns la locul crimei, iar un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a preluat cazul.