Cu o durată de 53 de zile (22 aprilie–15 iunie) și adunând în jur de 50.000 de oameni în fiecare seară, Golaniada este cel mai amplu protest din istoria României și cea mai mare manifestare anticomunistă din Europa de Est, după căderea Cortinei de Fier. Din acea zi, Piața Universității, zonă centrală a Bucureștiului a fost declarată „Zonă liberă de neo-comunism”.
Inițial au fost în jur de 17–20 de oameni, intimidați spre seară de două autobuze cu scutieri. În zilele următoare, mișcarea a luat amploare, mii de oameni demonstrau zilnic convinși de faptul că cei care preluaseră puterea mimau democrația, iar după revoluție nu se făcuse decât o rotație a cadrelor comuniste și securiste.
Evenimentele care aveau să rămână cunoscute în memoria postcomunistă sub denumirea de "Fenomenul Piaţa Universităţii" au debutat la 22 aprilie 1990. Începând cu această zi, grupuri de manifestanţi au ocupat Piaţa Univeristăţii scandând lozinci anticomuniste şi contestând deturnarea de către FSN a caracterului anticomunist al Revoluţiei, se arată în lucrarea "România 1989-2005. O istorie cronologică" (Stan Stoica, Editura Meronia, 2005).
La 22 aprilie 1990, după un miting electoral al PNŢCD din Piaţa Aviatorilor, manifestanţii au ocupat Piaţa Universităţii constituindu-se o baricadă, notează "Istoria României în date" (coordonator: Dinu C. Giurescu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003), notează AGERPRES.
În zilele următoare, au continuat mitingurile de protest, la care au participat şi intelectuali, studenţi, elevi, funcţionari etc, acestea fiind coordonate de mai multe grupuri ale societăţii civile precum: Asociaţia "21 decembrie", Alianţa Poporului, Liga Studenţilor, Grupul Independent pentru Democraţie. "Libertate", "Timişoara", "Jos Iliescu", "Jos nomenclatura", "Jos comunismul", "Iliescu nu dezbina ţara", "Proclamaţia de la Timişoara, lege pentru toată ţara", "Apel din Timişoara, trezeşte, Doamne, ţara", "16-22, cine-a tras în noi", "Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea", "Treziţi-vă, români, aveţi din nou stăpâni", "Iliescu pentru noi este Ceauşescu II", "Adevărata emanaţie a Revoluţiei - Proclamaţia de la Timişoara", "Nu vă fie frică, comunismul pică" etc, au fost o parte dintre lozincile strigate de protestatari în acea perioadă, conform site-ului https://timpolis.ro.
Perimetrul din preajma Universităţii a fost denumit "Zonă liberă de neo-comunism" sau "kilometrul zero" al expresiei democratice post-comuniste din România. Acest spaţiu a fost delimitat între clădirea Universităţii şi a Facultăţii de Arhitectură şi avea ca limite periferiale, intersecţia Universităţii - nod de circulaţie vital al oraşului şi Intercontinentalul - care exprima simbolic deschiderea europeană şi internaţională, linia fostei baricade din 21 Decembrie 1989, de la Universitate, noteză site-ul www.anosr.ro.
La manifestaţiile din piaţă au participat şi personalităţi culturale şi publice care s-au adresat celor prezenţi de la balconul Universităţii. Revendicările demonstranţilor au fost grupate într-o declaraţie care a fost publicată/citită la 26 aprilie 1990. Una dintre principalele revendicări era Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara prin care se cerea ca foştilor activişti comunişti şi foştilor ofiţeri de Securitate să li se interzică dreptul la candidatură pentru trei legislaturi consecutive.
În acele zile, s-a redeschis şi balconul Universităţii, care va fi, din acel moment, tribuna expresiei anticomuniste a demonstraţiei, notează sursa de mai sus.
La 30 aprilie, o parte dintre protestatari a intrat în greva foamei, instalându-şi corturi pe spaţiul verde din faţa Teatrului Naţional. Au existat şi încercări de stabilire a unui dialog între reprezentanţii organizaţiilor prezente la proteste şi guvern, personalităţi publice precum Doina Cornea, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana, Octavian Paler, adresându-se mulţimii, se arată în volumul "România. Date şi fapte. 1989-2009", editat de Agenţia naţională de Presă Agerpres (2010).
"Imnul Golanilor", interpretat de Cristi Paţurcă, a fost refrenul cel mai popular care se cânta în Piaţă. "Mai bine haimana, decât trădător, / Mai bine golan, decât dictator, / Mai bine huligan decât activist, / Mai bine mort decât comunist!ť, se fredona în acele zile în Piaţa Universităţii.
La 27 mai 1990, o parte dintre organizaţiile care au coordonat protestele (Grupul Independent pentru Democraţie, Liga Studenţilor) s-au retras din Piaţă, în timp ce altele au rămas, alăturându-li-se celor aflaţi în greva foamei (Consiliul Naţional pentru Alianţa Poporului, Mişcarea Independentă, Asociaţia "16-21" Decembrie), conform volumului "Istoria României în date".
Cei de la guvernare au etichetat evenimentele din Piaţa Universităţii ca fiind acţiunea unor "golani", care au obiectivul de a destabiliza ţara. Pentru acest apelativ care a circulat în mediul public din ţară şi din afară la acea vreme, preşedintele Ion Iliescu şi-a cerut scuze ulterior, mai notează volumul citat.
Procuratura generală a cerut Ministerului de Interne, la 12 iunie, să se ia toate măsurile corespunzătoare pentru încetarea abuzurilor contra legalităţii comise în Piaţa Universităţii.
Manifestaţiile începute în Piaţa Univesităţii împotriva FSN şi a lui Ion Iliescu, la 22 aprilie, au durat 53 de zile. La 13 iunie, mitingurile de protest au fost reprimate de forţele de ordine, începând ceea ce se numeşte Mineriada din 13-15 iunie 1990.
Astfel, în dimineaţa zilei de 13 iunie, Poliţia a degajat din Piaţa Univesităţii ultimii grevişti ai foamei, recurgând şi la arestări. În jurul orei 9 dimineaţa, ca urmare scandării de lozinci anticomuniste şi antiprezidenţiale de către grupuri de manifestanţi, s-au făcut din nou arestări. În jurul prânzului, un grup de bărbaţi a pătruns în Institutul de Arhitectură unde erau adăpostiţi studenţi. Au urmat ciocniri între forţele de ordine şi manifestanţi, aceştia din urmă incendiind sediile Poliţiei, MAI, SRI şi ocupând sediul Televiziunii în seara aceleiaşi zile.
Zilele ce au urmat - 14 şi 15 iunie - au fost marcate de venirea minerilor în Bucureşti, pe care preşedintele Ion Iliescu i-a îndemnat să ocupe şi să cureţe Piaţa Univesităţii. Manifestanţii au fost bătuţi de către mineri, iar forţele de ordine au făcut noi arestări. Înainte de plecarea minerilor din Bucureşti, Ion Iliescu le-a mulţumit acestora pentru restabilirea ordinii în Capitală.
