Generalul de armată Marin Oană, fost locotenent-colonel în timpul Revoluției din 1989, a fost găsit mort în casa de vacanță de la Sărata-Monteoru. Cadavrul a fost descoperit noaptea trecută de un prieten, anunță observator.tv.
În vârstă de 74 de ani, generalul Oană locuia în București, dar venea des la casa pe care o deținea în stațiunea din Sărata Monteoru.
Potrivit reporterbuzoian.ro, începând de vineri seară, bărbatul nu a mai răspuns la telefon. Îngrijorată, soția rămasă în Capitală a rugat un prieten din comuna Merei să meargă să verifice dacă totul este în regulă.
Acesta l-a găsit pe general zăcând fără suflare, în baie, dușul fiind încă în funcțiune. Oamenii legii cred că bărbatul murise de mai bine de 24 de ore. Cadavrul a fost transportat la morga SML pentru efectuarea necropsiei.
Generalul Marin Oană, locotenent-colonel în timpul Revoluției, a fost comandantul unei unități militare din București care a trimis tancuri împotriva manifestanților din București, în 21 decembrie 1989, scrie stiridebuzau.ro.
Apoi, în seara de 22 decembrie 1989 a fost desemnat să apere Televiziunea Română de „teroriști”. În zonă s-au înregistrat mulți morți și răniți. Însuși Oană a fost rănit la un deget cu acel prilej, motiv pentru care a primit titlul de luptător în revoluție rănit.
În 2012, magistrații Curții de Apel București i-au retras definitiv generalului Marin Oană titlul de „Luptător pentru Victoria Revolutiei Romane din decembrie 1989”.