In urmă cu exact 6 decenii, pe 11 aprilie 1961, începea la Ierusalim procesul lui Adolf Eichmann. Inaltul demnitar nazist a fost mai mult de cât un «simplu» criminal de război. Eichmann a fost responsabilul logistic al exterminării evreilor în cel de-al doilea război mondial, cel care a pus în practică Soluţia finală, scrie rfi.ro într-un amplu articol pe care îl preluăm integral mai jos.
«Procesul Eichmann, eveniment inedit, le-a permis acum 60 de ani supravieţuitorilor lagărelor de exterminare să poată în sfârşit vorbi, depune mărturie. Totodată, procesul Eichmann a fost o lecţie de istorie.» O scrie, în preambulul unei lungi anchete, colega noastră de la France 24.
Relatarea începe cu prima zi a procesului, 11 aprilie 1961, ora 8:55, momentul în care Eichmann, «înalt, uscat, îmbrăcat într-un costum sumbru, cu cămaşa albă perfect călcată şi cu cravată la gât, intră în cuşca de sticlă a tribunalului care avea să-l judece». Citatul provine de la jurnalistul israelian Haïm Gouri care a asistat la procesul de la Ierusalim.
Lumea întreagă a urmărit acest proces istoric care avea să-l judece pe cel care a organizat şi participat în mare parte la exterminarea a 6 milioane de evrei în timpul celui de-al doilea război mondial. Era pentru prima oară, de la procesul de la Nüremberg din 1946 încoace, că un demnitar nazist era judecat. De asemenea, era pentru prima oară că unul dintre aceştia se regăsea în faţa unui tribunal israelian. David Ben Gourion, premierul Israelului din aceea epocă, a vrut să facă din acest proces un soi de «Nüremberg al evreilor».
In vârstă de 55 de ani, Eichmann fusese capturat şi sechestrat un an înainte, în mai 1960, în Argentina unde se ascundea de 15 ani, şi apoi adus în Israel de un comando al Mossadului la bordul unui avion de linie al companiei El Al.
După ce a fost ţinut la secret într-o închisoare special amenajată pentru el, Eichmann apărea deci pe 11 aprilie 1961 pentru prima oară în faţa justiţiei pentru a răspunde de actele sale odioase. Acuzaţiile contra lui erau foarte numeroase.
După conferinţa de la Wannsee din ianuarie 1942 – cea în cursul cărei se va decide Soluţia finală - Adolf Eichmann coordonează deportarea evreilor din Germania, Europa de vest, de sud şi de est, spre lagărele de exterminare. El este cel care schiţează, până la cel mai mic detaliu, planurile de deportare dar şi de confiscare a bunurilor evreilor. Astfel, după cum scrie biograful său David Cesarani, citat tot de France 24, «Eichmann devine administratorul-şef al celui mai mare genocid din istorie».
La proces, timp de mai bine de 4 luni, 111 martori se succed la bară. Mărturiile lor vor marca spiritele şi nu doar a celor din sală. Poveştile supravieţuitorilor, precum cele ale belarusei Rivka Yosselevska, a cărei fiică Martha, în vârstă de 8 ani, a fost ucisă, au rămas în istorie. «Procesul Eichmann marchează adevărata naştere a martorului. Se consideră că martorul este totodată purtător de istorie şi agent al memoriei. Supravieţuitorii lagărelor şi ghetourilor erau mai degrabă desconsideraţi. Cu procesul Eichmann, ei capătă o dimensiune morală, sunt reabilitati şi înscriu Shoah în codul genetic israelian» spune istorica Annette Wieviorka, specialistă a Holocaustului.
Din spatele cuştii sale de sticlă, cu casca pe urechi pentru a asculta traducerea dezbaterilor, Eichmann se va ascunde după ordinele primite. «Singurii responsabili sunt şefii mei ; singura mea greşeală a fost că am ascultat» repetă cel care caută deci să se prezinte ca un simplu executant. «Nu trebuie însă să ne lăsăm păcăliţi. El a adoptat strategia apărării care se regăseşte la acest tip de criminali» spune Wieviorka. De partea ei, filosoafa Hannah Arendt ajunsese la concluzia că fostul Obersturmbannführer – colonel, în ierarhia SS – nu dăduse semne nici de antisemitism, nici de tulburări psihice. Nu a făcut decât să acţioneze pentru cariera lui, era personificarea «banalităţii răului». O teză respinsă azi de Wiervioka şi nu numai de istorica franceză.
Sapte luni după începutul procesului, în 11 decembrie 1961, preşedintele tribunalului din Ierusalim anunţă că «Eichmann a fost vinovat de crime teribile, diferite de toate crimele, menite în fapt să ducă la exterminarea unui popor întreg. Timp de ani lungi ani, a aplicat ordinele cu entuziasm». Câteva zile mai târziu, Adolf Eichmann este condamnat la moarte. Sentinţa este obiectul unui recurs care va fi respins în 29 mai 1962. Două zile mai târziu, Eichmann este spânzurat, incinerat iar cenuşa sa dispersată în Mediterană, în afara apelor teritoriale israeliene.
