Zgonea: Astăzi împăratul este gol. PSD se îndreaptă către prăpastie

25 Apr 2016 | scris de Veronica Micu
Zgonea: Astăzi împăratul este gol. PSD se îndreaptă către prăpastie

"Astăzi împăratul este gol. PSD se îndreaptă cu paşi repezi şi cu ochii închişi către prăpastie. Este datoria mea să spun lucrurilor pe nume. Funcţia aceasta pe care mi-au dat-o colegii mei într-un congres mă obligă să blochez moartea partidului sub povara problemelor unor lideri. Este de datoria mea să spun ceea ce cred şi ceea ce simt. Nimeni nu poate să mă oblige, să mă oprească din această credinţă pe care o am. De peste 20 de ani de când sunt în partid', a declarat Valeriu Zgonea, înaintea şedinţei BPN.

Politicianul a precizat că nu intenţionează să reununţe la funcţiile pe care le deţine şi că îi lasă pe colegii săi să ia o decizie dacă îi retrag sprijinul politic sau nu.

"Nu eu am venit şi nu m-am ales singur în funcţia de preşedinte executiv sau preşedinte al Camerei Deputaţilor. Am fost ales într-un congres şi apoi în plenul Camerei. Principiile şi valorile mele au corespuns atunci cu principiile şi valorile PSD. Dacă azi nu mai corespund, este de datoria colegilor mei să ia o decizie. De aceea eu mă supun deciziei lor, în aşa fel încât ei să decidă ce trebuie să facă şi cine trebuie să fie în funcţia de preşedinte executiv sau preşedinte al Camerei Deputaţilor", a spus preşedintele executiv al PSD.

Potrivit lui Zgonea, problemele lui Liviu Dragnea pot aduce atingere candidaţilor PSD în alegerile locale insistând asupra faptului că sunt suficient de mulţi oameni cinstiţi şi corecţi în partid care pot asigura o conducere interimară.

"Nu trebuie să-i lăsăm pe cei care astăzi candidează sub povara problemelor liderilor săi. Este de datoria noastră, ca partid social-democrat modern, dacă nu vrem să rămânem un partid cu o singură voce – laudă conducătorului iubit", a mai spus Zgonea, care însă a evitat să dea un răspuns întrebării dacă are intenţia de a prelua conducerea partidului.

De cealaltă parte, Liviu Dragnea a declarat că eventuale sancţiuni din partid vor fi discutate miercuri, când va fi convocat Comitetul Executiv Naţional al formaţiunii.

 

Alte stiri din Politic

Ultima oră