Liderul deputaţilor UDMR, Attila Korodi, afirmă că e nevoie de o dezbatere parlamentară pe tema graţierii şi a modificării Codului Penal, anunţând că Uniunea nu susţine nici varianta ordonanţei de urgenţă şi nici asumarea răspunderii Guvernului în Parlament pentru adoptarea acestor măsuri. PSD şi UDMR au semnat după alegeri un protocol de colaborare parlamentară.
„Dacă ai teme atât de importante şi noi deja ne-am exprimat punctul de vedere despre Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, nu este sănătos ca Guvernul, indiferent de mandatul primit de la alegători, să dea Ordonanţe de Urgenţă”, a declarat luni, Korodi, la RFI.
El a mai spus că la ora actuală, în Parlament, se află şi Ordonanţa pe Codul Penal şi Procedură Penală emisă de Guvernul Cioloş, care "este tot atât de greşită, pentru că modifică foarte multe puncte prin OUG.
"Deci acea dezbatere ar fi fost posibilă cuplată şi Parlamentul să decidă într-un mod transparent în dezbateri parlamentare şi atunci oamenii nu mai rămâneau cu acest gust amar, când ştii că se întâmplă ceva, dar nu înţelegi”, spune deputatul UDMR.
El a mai spus că modificarea Codului Penal şi graţierea trebuie să fie decise în Parlament, respingând ideea ordonanţei de urgenţă sau asumării răspunderii guvernamentale. „Nu, nu, pentru că atunci nu mai putem controla prin dezbateri transparente în Parlament anumite greşeli sau derapaje sau abordări greşite”, a adăugat Korodi.