Băsescu s-a înscris în PMP: "Voi rămâne un politician extrem de incomod. Nimeni nu îmi va închide gura"

09 Oct 2015
Băsescu s-a înscris în PMP:
Fostul președinte Traian Băsescu a anunțat, astăzi, că s-a înscris în Partidul Mișcarea Populară. Băsescu a spus că revine în politică pentru a-și apăra mandatele și pentru a se lupta pentru respectarea dreputurilor omului. 
 
"Voi rămâne un politician extrem de incomod, nu voi închide niciodată gura. (...) Am avut dreptate când am spus că nu am înfrânt sistemul, ci doar l-am îngenunchiat. (...) Nemaiputând lăsa moștenire un PDL, voi lăsa o mișcare populară", a afirmat fostul președinte. 
 
Cele mai importante declarații ale lui Traian Băsescu:
 
- Sincer, nu am crezut că, după ce îmi termin mandatul de preşedinte al României, mă voi mai înscrie în partid. Viaţa însă mă obligă să o fac şi am câteva motive pentru acest lucru
 
- Primul și cel mai important motiv al revenirii mele în viața politică este campania furibundă de denigrare a mandatelor pe care le-am avut la Cotroceni, (...) efortul uriaş pe care îl depun trusturi mass-media şi instituţii ale statului, pe care le-am consolidat, pentru discreditarea mea personală mă obligă
 
- Singura soluție pe care o am este să revin în viața politică, să-mi apăr şi cele două mandate şi să mă apăr și pe mine în faţa valului de denigrare 
 
- Un al doilea motiv este legat de viziune. Am constatat în aceste 11 luni că viziunii de consolidare a instituţiilor statului trebuia să îi mai daug ceva și nu am făcut-o. O voi face acum ca om politic de opoziție și anume respectul pentru drepturile omului. (...) Niciodată nu am vorbit consistent că, în pararel cu consolidarea instituțiilor, trebuie dezvoltată responsabilitatea pentru drepturile omului. Omul şi când este vinovat are dreptul la o anchetă corectă şi un proces corect. (...) Apărarea drepturilor omului va fi un obiectiv al meu
 
- Ultimul argument pe care îl aduc - propriile mele păţanii din aceste 11 luni, când am văzut o hăituire despre care am crezut că nu mai este posibilă în România, după cei 10 ani de mandat. Am crezut ca instituţiile au înțeles că sunt limite. Se pare că nu. Se pare că abia au aşteptat eliberarea locului de la Cotroceni, pentru a reveni la vechile năravuri, să fie folosite ca instrumente de prigoană a politicienilor incomozi 
 
- Eu vă garantez că voi rămâne un politician extrem de incomod. Fără să vreau război, dar niciodată nimeni nu o să îmi inchidă gura. Tactica asta s-a mai aplicat si înainte să devin președinte. (...) Am avut dreptate atunci când am spus că nu am înfrântat sistemul, ci doar l-am îngenunchiat. Imediat ce am plecat, s-a ridicat din nou  în picioare. Sistemul trebuie să înteleagă că democrația nu este facultativă, că oamenii nu pot fi hărțuiți doar pentru că așa vrea un șef de instituţie. 
 
- Nemaiputând lăsa moștenire un PDL, o să las o mişcare populară.

Iată adeziunea lui Traian Băsescu la PMP:

 
 

Alte stiri din Politic

Ultima oră