"A avea un partid nou (PMP, n.r.) destinat României şi românilor este o necesitate astăzi. Şi nu o spun pentru că PSD şi PNL sunt adversarii noştri, pe care-i tratăm în mod egal, pentru că ei, de fapt, au rămas USL. Şi veţi vedea, după alegeri, cum îşi vor da mâna prin toate consiliile judeţene şi consiliile locale. (...) PSD şi PNL şi-au epuizat, după părerea mea, capacitatea de a mai fi partide credibile, chiar dacă sunt partide mari", a afirmat, astăzi, la Deva, Traian Băsescu.
El a mai susţinut că PNL şi PSD ar fi afectate de ceea ce a numit "zgura tranziţiei", motiv pentru care ar fi nevoie de un partid nou pe eşichierul politic. "Este adevărat, în cei 26 de ani de tranziţie şi-au atins (PNL şi PSD, n.r.) obiectivele majore ale României: intrarea ţării în NATO şi în UE. În acelaşi timp, însă, au adunat zgura tranziţiei - şi pentru compromisurile uriaşe pe care le-au făcut, şi din cauza corupţiei pe care o vedem la tot pasul, şi pentru ineficienţa administraţiei lor în administraţia locală. Acest partid (PMP, n.r.) trebuie să preia România de după tranziţie şi să dea românilor sentimentul că, în sfârşit, un partid lucrează strict pentru ei', a arătat Băsescu, potrivit agerpres.ro.
În opinia sa, electoratul din ţara noastră doreşte să vadă politicieni noi, iar în acest context preşedintele PMP a spus că 85% dintre membrii partidului pe care îl conduce sunt implicaţi pentru prima oară în politică. "Structura PMP este o îmbinare de tinereţe şi de maturitate", a apreciat Traian Băsescu.