"E o problemă a serviciilor de informații care au scăpat de sub controlul public. Comisiile parlamentare de supraveghere a serviciilor de informații nu își fac treaba, dar deloc, și lucrul acesta se vede. Observăm că serviciile de informații și-au făcut Academie Națională de Informații, care este un câmp fertil de unde se pot racola viitorii agenți sub acoperire sau personal cu grade din serviciu. Asistăm la o situație pe care nu mi-aș fi putut-o imagina în anii '90 și lucrurile acestea, în loc să fie criticate de toată presa, văd că sunt nu numai tolerate de unii, dar și alimentate și lăudate", a declarat Tăriceanu, la dezbaterea organizată de Comisia senatorială specială pentru evaluarea stării democrației și a statului de drept din România.
Șeful Senatului a criticat atitudinea jurnaliștilor care consideră că decizia CCR se transformă 'într-o problemă socială'.
"Pentru mine e un moment foarte trist. Am văzut în spațiul public așa-ziși jurnaliști, care au început să plângă pe umărul serviciilor secrete, am auzit o aberație cum n-am putut să-mi imaginez — un fel de jurnalist care spunea 'păi, ce-o să ne facem cu cele 1.000 de persoane de la SRI care stau și transcriu convorbirile telefonice, ce-o să se întâmple cu ele'. Adică transformăm această problemă într-o problemă socială. Pentru mine, un ziarist care nu militează pentru respectarea drepturilor și libertăților înseamnă că nu și-a înțeles rostul meseriei și, din păcate, sunt foarte mulți în România de astăzi care, conștient sau inconștient, dar mai degrabă conștient, lucrează în serviciul comandat, sunt prelungirile sistemelor serviciilor de informații în spațiul public și văd că acționează ca agenți de influență", a adăugat Tăriceanu, potrivit Agerpres.
"Dezbaterea de astăzi, în actualul context, capătă o relevanță și mai mare. Nu cumva să vă imaginați că eu consider că este presa singurul vinovat. O bună parte din vinovați sunt în spațiul politic, sunt membri ai Parlamentului, care prin tăcerea lor complice au permis extinderea acestor abuzuri, dar nu numai la Parlament. Avem o seamă de instituții, avem membrii Guvernului, ministrul Justiției, care pare că nu înțelege care este menirea lui, avem Președinția. Toate aceste instituții ar trebui să sesizeze care este grava situație a democrației din România. Sigur că presa ar trebui să fie un suport pentru acele voci care au curajul să spună. Din păcate, o serie de centre de putere sunt foarte tolerante cu această situație", a mai spus Călin Popescu-Tăriceanu.