Proiectul de lege privind votul prin corespondență, adoptat pe articole

28 Oct 2015
Proiectul de lege privind votul prin corespondență, adoptat pe articole
Proiectul de lege privind votul prin corespondență a fost adoptat, astăzi, pe articole, de Camera Deputaților, în forma propusă de Comisia de Cod electoral, urmând să intre la votul final.
 
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că toate zvonurile potrivit cărora pentru alegerile prezidențiale nu va fi stabilită prin lege procedura de vot prin corespondență sunt nereale, arătând că va cere Comisiei speciale să continue discuțiile în acest sens.
 
"Imediat după ce această lege va fi votată, eu voi cere Comisiei speciale să continue discuțiile pentru a se realiza proiectul de lege și pentru alegerile prezidențiale. Fiind proceduri puțin diferite, fiind nevoie de o analiză mult mai serioasă pentru cele două tururi de scrutin din punct de vedere logistic și al infrastructurii, nu s-a dorit să se mai găsească încă un motiv pentru ca legea de azi să fie amânată. Toate aceste discuții vor înceta și se va vedea că toți cei care nu au avut încredere că vor fi aceleași prevederi și la alegerile prezidențiale ori s-au înșelat, ori au vrut să umbrească acest succes al tuturor de azi, care este de fapt succesul românilor de pretutindeni", a afirmat Dragnea, conform Agerpres.
 
Deputatul liberal Mihai Voicu a anunțat că PNL va vota în favoarea legii, exprimându-și regretul că proiectul nu se referă și la votul prin corespondență pentru toate tipurile de scrutin.
 
"Avem un pas făcut prin adoptarea votului prin corespondență pentru alegerile parlamentare, dar nu este întregul salt. Atât se poate cu această majoritate parlamentară. Sperăm că o altă majoritate parlamentară, după alegerile din 2016, va extinde această lege. Dezamăgirea constă că în anul 2015, în acest proiect de lege, prin voința majorității parlamentare și cu opoziția PNL, înregistrarea alegătorilor pentru votul prin corespondență se poate face doar în scris, doar fizic, a fost eliminată posibilitatea de înscriere electronică și nu suntem în 1980 și nici în 1880. Această eliminare a posibilității de înregistrare electronică seamănă mai degrabă ca o piedică decât ca o facilitate și îmi aduce aminte acea glumă de pe vremea comuniștilor care spunea că regimul Ceaușescu sigur te lasă să emigrezi, dacă ai peste 70 de ani și dacă îți dau voie părinții. Avem o lege a votului prin corespondență, dar creăm bariere prin diverse articole. Votăm pentru și vom căuta să modificăm această lege prin îmbunătățire în cel mai scurt timp cu putință", a spus el.
 
Deputatul ALDE Steluța Cătăniciu a precizat că grupul său nu susține proiectul de lege sub această formă, motivând că instituie o discriminare între cetățenii români din străinătate și cei din țară, care nu beneficiază de același tip de vot.
 
Deputatul UDMR Marton Arpad a susținut că actul normativ nu garantează secretul votului și a anunțat că parlamentarii Uniunii vor vota împotrivă. "Din punctul nostru de vedere are aparențe ale unei tentative de manipulare. (...) Până în septembrie anul viitor se vor da niște OUG de modificare a acestei legi ca să poată fi aplicată. UDMR va vota împotrivă", a susținut Marton Arpad.
 
Și deputatul PND Daniel Fenechiu a anunțat că reprezentanții grupului vor vota împotriva proiectului, în cazul în care amendamentele ALDE nu vor fi acceptate.
 
"Credem că o lege de acest gen nu se poate face în două săptămâni, nu poate intra în discuție în contextul în care raportul ne este pus la dispoziție cu câteva minute înainte, credem că asta nu este soluția pe care o așteaptă românii din diaspora. Grupul parlamentar național democrat susține amendamentele ALDE, iar, în ipoteza în care nu vor trece, vom vota împotrivă", a declarat Fenechiu.
 
Deputatul minorităților naționale Ovidiu Ganț a precizat că grupul său va vota acest proiect, în ciuda tuturor criticilor.
 
Deputații PSRo au anunțat că se vor abține la votul în cazul proiectului de lege privind votul prin corespondență.
 
La finalul dezbaterilor, deputații UDMR au părăsit plenul, motivând că proiectul se discută în procedură de urgență fără susținerea amendamentelor.

Alte stiri din Politic

Ultima oră