Profesorul universitar dr.Vergil Chițac, contraamiral de flotilă în rezervă și fost rector al Academiei Navale Mircea cel Bătrân, a fost desemnat candidat la funcția de primar al Constanței de către organizația municipală a PNL.
"Hotărârea va fi supusă votului Comitetului Executiv Județean, iar ulterior va fi supusă validării Biroului Național PNL, în proxima ședință de luni", a declarat deputatul Gheorghe Dragomir, copreședintele Filialei județene PNL Constanța. La ședința Consiliului Local de Coordonare al Organizației Municipale Constanța a PNL au participat secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, copreședinții PNL Constanța deputatul Gheorghe Dragomir și Sorina Tușa, și parlamentari ai PNL Constanța.