"În urma apariţiei unor materiale de presă referitoare la domnul Neculai Onţanu, facem următoarele precizări: Domnul Neculai Onţanu a luat decizia de a renunţa la funcţiile de conducere de la nivel central şi local ale partidului. Domnul Neculai Onţanu a decis că nu va candida pentru un nou mandat de primar al Sectorului 2 din Municipiul Bucureşti", se arată în comunicat, potrivit agerpres.ro.
Potrivit DNA, în perioada 2006-2007, Neculai Onțanu a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiar al unor drepturi litigioase (denunțător în cauză), pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2, în conformitate cu prevederile Legii 18/1991.
Terenul primit ca mită pentru Onţanu, revândut unui coleg de partid al primarului Sectorului 2
Terenul primit de avocata Loredana Radu ca mită pentru Neculai Onțanu a fost revândut unui coleg de partid al primarului sectorului 2, potrivit referatului prin care procurorii DNA arestarea preventivă a edilului."La data de 17.12.2008, Radu Loredana Claudia a revândut terenul către (...), persoană apropiată primarului Onțanu Neculai-cei doi erau colegi în cadrul partidului (Neculai Onțanu era la acel moment membru al PSD - n.r.). (...) Relația apropiată dintre inculpatul Onțanu Neculai și beneficiarul final al terenului, care l-a obținut la un preț mult inferior valorii reale, confirmă faptul că prin transferul inițial al dreptului de proprietate s-a urmărit crearea unui beneficiu patrimonial indirect primarului sectorului 2", se arată în referat. Procurorii mai susțin că prețul la care a fost vândut terenul era de șapte ori mai mic decât prețul pieței.
„Prețul menționat în contractul dintre Radu Loredana și (...) este de 400 euro/mp, de șapte ori mai mic decât prețul plătit în aceeași perioadă pentru un teren din același lot și care avea o documentație de urbanism similară și mai puțin de jumătate față de valoarea minimă din Ghidul orientativ (care crescuse la 900 euro/mp la această dată)", se precizează în referatul DNA. După vânzarea terenului către colegul de partid al lui Onțanu, Loredana Radu a obținut de la Primăria sectorului 2 o autorizație de construcție pentru un imobil cu 10 nivele, care ulterior a și fost ridicat.
„Din (...) rezultă că autorizația a fost emisă la solicitarea expresă a primarului Onțanu Neculai, cu încălcarea prevederilor legale, având în vedere că imobilul se află în zona verde de protecție a Lacului Tei, care este neconstruibilă conform art. 9 din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților și conform Planului de Urbanism General al Municipiului București", se menționează în documentul citat.
Acuzațiile procurorilor DNA
Procurorii DNA arată că în perioada 2006-2007, Neculai Onţanu, în calitate de Primar al Sectorului 2, ar fi facilitat procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2, fără a ţine cont de recomandările juriştilor din cadrul instituţiei pe care o conducea.
„Inculpatul Onţanu Neculai era preşedintele subcomisiei de fond funciar, iar inculpatul Şutru Toma era secretarul subcomisiei. Inculpaţii au avut o implicare directă pe parcursul procedurii şi au fost interesaţi de finalizarea cu succes a acesteia. Demersurile efectuate de Onţanu Neculai şi Şutru Toma au avut un caracter atipic, printre acestea regăsindu-se păstrarea nemijlocită a documentaţiei în biroul secretarului, ignorarea opiniilor formulate de departamentul juridic şi formularea propunerii de reconstituire în lipsa avizului emis de acest departament", menţioneză procurorii DNA în referatul cu propunerea de arestare preventivă.
Prețul prevăzut, conform DNA, în contractul încheiat cu persoana respectivă a fost de 500 euro/mp, adică valoarea minimă conform Ghidului cu prețuri orientative ale imobilelor realizat de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (preț total 250.000 euro). „În contractul încheiat cu Loredana Radu a fost prevăzut un preț de 10 ori mai mic, respectiv 50 euro/mp (preț total 50.000 euro). Cu privire la modalitatea de plată s-a menționat în ambele situații că s-ar fi plătit un avans de 5.000 euro la o dată neprecizată, iar diferența s-ar fi achitat în numerar în ziua încheierii contractului. În realitate, nu s-a achitat nicio sumă de bani, cele două contracte au avut un caracter fictiv, terenurile fiind transferate în contul mitei promise primarului Onțanu, la indicația acestuia. Suprafața de teren respectivă era cuprinsă în titlul de proprietate emis la propunerea lui Neculai Onțanu și avea o valoare de piață de aproximativ 4.200.000 euro, pe baza sumelor cu care a fost revândut de cei doi intermediari, la scurt timp, după finalizarea tranzacțiilor fictive", au constatat anchetatorii.
Toma Șutru este acuzat de procurori că, în perioada august- decembrie 2007, în calitate de secretar, pentru a-și exercita atribuțiile de serviciu într-o modalitate care să faciliteze reconstituirea dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri situate pe raza sectorului 2, a cerut și a primit de la același denunțător, beneficiar al drepturilor litigioase, suma totală de două milioane euro.
"Remiterea banilor a fost mascată prin încheierea unui contract fictiv de vânzare-cumpărare cu o rudă a inculpatului pentru un teren inutilizabil economic (traversat de linii de înaltă tensiune) și care valora la momentul încheierii înțelegerii aproximativ 215.000 euro. Suma de 2.000.000 euro remisă de către denunțător a fost transferată într-un cont bancar pentru care inculpatul Șutru avea drept de semnătură, iar pentru a ascunde originea infracțională a banilor au fost realizate ulterior mai multe transferuri bancare și investiții imobiliare în România și Spania", arată DNA.
„După emiterea titlului de proprietate, Onțanu Neculai i-a transmis lui (...) ca în contul foloaselor care i se cuveneau să îi fie cedat dreptul de proprietate asupra unei părți din lotul de teren atribuit în strada Barbu Văcărescu. Inculpatul a cerut ca terenul să fie transferat unui intermediar pe care l-a indicat, respectiv inculpata Radu Loredana Claudia. (...) i-a transmis la rândul său această solicitare lui (...), urmând ca acesta să se ocupe de încheierea contractului de vânzare cumpărare prin mandatarul proprietarului, pe care îl coordona.
În baza acestei solicitări, la data de 13.11.2007 s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare prin care (...), reprezentant de mandatarul (...), a transferat dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 1.000 mp către Radu Loredana Claudia. Terenul se află la extremitatea lotului atribuit prin titlul de proprietate pe strada Barbu Văcărescu, pe malul lacului Tei.
Contractul a fost redactat de Radu Loredana Claudia, care are calitatea de avocat, iar notarul a fost ales de cumpărător, fiind diferit de cei cu care coopera în mod obișnuit (...) și care au autentificat alte zeci de contracte privind terenurile atribuite prin același titlu de proprietate.
Prețul prevăzut în contract a fost prevăzut de 50 euro/mp (preț total 50.000 euro). Acest preț este de 10 ori mai mic decât valoarea minimă prevăzută la acel moment pentru zona respectivă în Ghidul cu prețuri orientative ale imobilelor realizat de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (500 euro/mp), raportat la care s-a realizat taxarea tranzacției”, se arată în referat.