Președintele interimar al CCR, Valer Dorneanu, a anunțat, la finalul ședinței de joi, că judecătorii constituționali au respins excepția privind dispozițiile art. 291 alin. (1) din Codul penal, dar și pe cea cu referire la sintagma ''lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public'' din același articol, fiind conexate mai multe cauze, relatează agerpres.ro.
Excepția a fost ridicată în mai multe dosare, care au fost conexate de către CCR, printre care și cel al lui Mircea Băsescu, fratele fostului președinte Traian Băsescu. În 22 aprilie, Curtea de Apel Constanța a admis cererea formulată de Mircea Băsescu privind sesizarea Curții Constituționale. Aceeași sintagma a fost contestată recent și de Dragoș Băsescu, cererea acestuia de sesizare a CCR fiind admisă în 22 iunie de Tribunalul București.
"Acel dosar a fost conexat la alte 5 având același obiect — traficul de influență — și în unanimitate am respins excepția de neconstituționalitate. Toate motivele le veți găsi în decizia care se va publica, suntem siguri, înainte de vacanța judecătorească, în jur de 15 — 20 iulie. Vom explica ce e folos necuvenit, ce înseamnă 'lasă să se înțeleagă'. S-a respins în unanimitate excepția și toate motivele legate de acele critici cu 'folos necuvenit, cu lasă să se înțeleagă că a avut o influență' vor fi explicate în amănunt în decizia pe care o vom publica", a afirmat Dorneanu.
Curtea de Apel Constanța l-a condamnat definitiv pe Mircea Băsescu la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență.