ONG-urile afirmă că acesta este un susținător al unei platforme care promovează un discurs la urii, profund discriminatoriu.
”Desemnarea domnului Bostan vine în contradicție cu valorile și cerințele formulate de către organizațiile semnatare ale scrisorii din data de 9 noiembrie 2015, unul dintre criteriile pe care ar trebui să le îndeplinească membrii viitorului Guvern”, se arată în mesajul ONG-urilor.
Iată, mai jos, textul integral al acestui mesaj adresat premierului desemnat Dacian Cioloș.
”Stimate domnule prim ministru desemnat Dacian Cioloş,
Stimaţi parlamentari,
Vă atragem atenţia asupra desemnării dlui Marius Raul Bostan pentru poziţia de Ministru al Societăţii Informaţionale. Conform mai multor surse (menţionate aici: http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/extrema-dreapta-are-ministru-114632.html – Extrema dreaptă are ministru), acesta este un susţinător al site-ului www.inliniedreapta.ro, o platformă ce promovează un discurs al urii, profund discriminatoriu.
Desemnarea dlui Bostan în guvernul dvs. vine în contradicţie cu valorile şi cerinţele formulate de către organizaţiile semnatare ale scrisorii din data de 9 noiembrie 2015, unul dintre criteriile pe care ar trebui să le îndeplinească membrii viitorului guvern fiind că nu a promovat şi nu promovează un discurs discriminatoriu, bazat pe ură.
Vă solicităm aşadar re-analizarea nominalizării dlui Bostan din propunerea de Guvern iar parlamentarilor le solicităm să ia în considerare aspectele menţionate mai sus în cadrul audierilor şi să ceară clarificarea legăturilor sale cu platforma În Linie Dreaptă.
Semnează :
Alături de Voi Iași
Asociaţia Miliţia Spirituală
Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni – ANBCC
Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki
Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate ARCEN
Academia de Advocacy
ActiveWatch
Agenţia de dezvoltare comunitară Împreună
Asociaţia Funky Citizens
Asociația Romani Criss
Centrul pentru Jurnalism Independent
CeRe : Centrul de Resurse pentru participare publică
Civitas Politics
Centrul Parteneriat pentru Egalitate
Confederaţia Caritas România
Fundaţia Comunitară Bucureşti
Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile
Fundația pentru o Societate Deschisă
Grupul pentru Democraţie Participativă Plenum
Societatea Academică din România”
UPDATE
Comisiile reunite de specialitate din Camera Deputaților și Senat au acordat, luni, aviz favorabil ministrului propus să preia portofoliul Ministerului pentru Societatea Informațională, Marius-Raul Bostan, relatează agerpres.ro.