Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, şi-a anunţat candidatura la preşedinţia partidului, în cadrul conferinţei judeţene a organizaţiei Teleorman ce are loc duminică la Alexandria. În prezent, el este susţinut de 26 de organizaţii la preşedinţia PSD.
Dragnea a admis că nu i-a fost uşor să ia decizia de a candida. "Un motiv e cel pe care-l tot vedeţi la televizor zilele astea. Unii spun că această decizie poate reprezenta un risc pentru mine. Mi-l asum pentru că e nevoie ca PSD să devină ceea ce am convingerea că îşi doresc foarte mulţi români, un factor de stabilitate în viaţa politică din România", a spus Dragnea, citat de Agerpres.
Primul termen pentru judecarea apelului în dosarul "Referendumul", în care liderul interimar al PSD a fost condamnat la un an închisoare cu suspendare, are loc luni, 28 septembrie, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dragnea a dat de înţeles că la congres va promova pentru celelalte funcţii din partid cei mai buni oameni, punctând că până acum s-a mers mai mult pe cantitate şi mai puţin pe calitate.
"Sunteți convinși că acest partid a propus și a susținut în pozițiile unde avea dreptul să facă lucrul ăsta, în fiecare poziție, cei mai buni oameni? Eu nu cred. Măcar să avem puterea să recunoaștem. De ce? Pentru că în partid nu s-a mai aplecat nimeni asupra gestiunii carierei. Noi nu am reușit să facem o evidență a membrilor de partid calitativă ci numai cantitativă, să știm pe fiecare domeniu ce pregătire au membrii noștri, ca atunci când partidul este pus în situația să susțină politic, să propună politic, să-l aleagă pe cel mai bun dintre cei mai buni. Abia atunci în interiorul partidului reapare încrederea și speranța tuturor, în special a celor tineri, că atât în partid cât și în funcțiile administrative ai șansa să ajungi dacă îți vezi de treabă, dacă te pregătești și dacă ești un om serios. Eu o spun ca să se știe, să nu auzim după Congres că nu s-a știut", a precizat liderul interimar al PSD.
Dragnea este susţinut la şefia PSD de organizaţiile Sălaj, Hunedoara, Buzău, Argeş, Bihor, Olt, Sibiu, Gorj, Galaţi, Alba, Constanţa, Maramureş, Satu Mare, Suceava, Călărasi, Bacău, Caraş-Severin, Arad,Timiş, Mehedinţi, Dâmboviţa, Brăila, Giurgiu, Vaslui şi Dolj. De asemenea, Dragnea aşteaptă formal şi susţinerea organizaţiei Teleorman care l-a propus.
Pentru şefia PSD şi-a anunţat intenţia de a candida şi Daniel Savu, Robert Negoiţă şi Şerban Nicolae renunânţând la planurile de intra în cursă.
Data limită pentru depunerea candidaturilor în PSD este 29 septembrie, alegerea preşedintelui PSD va avea loc pe 11 octombrie, iar validarea acestuia şi alegerea celorlalte funcţii din conducerea partidului: preşedintele executiv şi vicepreşedinţii, secretarii vor avea loc în cadrul congresului extraordinar, programat la 18 octombrie.
Citiţi mai multe ştiri din Politică!