Preşedintele Uniunii Salvaţi România (USR), Dan Barna, a anunţat marţi că a invitat-o pe fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, să se alăture formaţiunii, relatează News.ro.
După un schimb de mesaje, Kovesi a spus că apreciază sprijinul pe care i-l oferă USR şi se mai gândeşte la propunere. Barna a mai afirmat că fosta şefă DNA ar putea fi un candidat la alegerile prezidenţiale.
Barna a relatat că Laura Codruţa Kovesi i-a dat un mesaj prin care i-a mulţumit pentru sprijinul USR, spunându-i că vor sta de vorbă după ce revine din concediu.
În opinia sa, nu se poate vorbi acum de un refuz din partea Codruţei Kovesi, transmiţându-i că “uşile USR sunt deschise şi de a o invita în partid”.
Totuşi, Barna spune că fosta şefă DNA i-a spus că va rămâne deocamdată procuror.
Întrebat dacă USR ar susţine-o pe Kovesi pentru alegerile prezidenţiale, el a replicat: “USR este un partid pe bune democratic şi orice membru care îşi doreşte să candideze pentru o poziţie poate să facă lucrul ăsta. Dacă partidul o va susţine, şi doamna Kovesi, ca oricine altcineva, poate să fie un candidat al partidului nostru. Ar putea să fie o opţiune pentru România, pentru că doamna Kovesi a dovedit în toată această perioadă că există posiblitatea ca un om să lupte în mod real pentru justiţie”.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, aceasta anunţând că va rămâne în continuare procuror.