Iohannis: Lupta anticorupţie a DNA nu este politică. Nu există comandamente

21 Apr 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Iohannis: Lupta anticorupţie a DNA nu este politică. Nu există comandamente

"Pentru România, lupta împotriva corupției este vitală, nu este doar un deziderat, este un fapt. Lupta împotriva corupției se desfășoară chiar cu intensitate mare, spre disperarea corupților. Faptul că suntem în precampanie nu are nicio relevanță pentru felul în care luptă DNA împotriva corupției sau a corupților", a spus Iohannis la Palatul Cotroceni.

El a mai spus că are "o părere destul de informată, foarte informată" despre cum se desfășoară lupta anticorupție. "DNA își face treaba foarte bine. Nu există niciun fel de imixtiuni politice în felul în care DNA își face treaba și nu există nicio instituție a statului care să se amestece în treaba DNA sau în felul în care DNA își face treaba. Faptul că suntem în precampanie probabil că aduce mai vizibil în față felul în care unii și alții sunt chemați la DNA. Acest lucru este o dovadă că lupta împotriva corupției se desfășoară așa indiferent dacă este sau nu campanie. Lupta pe care o face DNA nu este una politică, ci este o luptă foarte importantă pentru România", a adăugat șeful statului.

 

 

Alte stiri din Politic

Ultima oră