Astfel, conform ANI, în decembrie 2008, deputatul Ion Călin a încheiat un contract civil prin care și-a angajat fiica în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, fiica sa a obținut, în perioada angajării (05 ianuarie 2009 — 30 noiembrie 2011), venituri salariale în cuantum total de 35.093 Lei.
Un an mai tîrziu, în iulie 2009, un alt deputat, Iusein Ibram, a încheiat și a semnat un contract civil prin care și-a angajat fiul în funcția de consilier pe problemele minorităților în cadrul propriului birou parlamentar. În baza contractului civil încheiat, fiul său a obținut, în perioada angajării (iulie 2009 — decembrie 2012), venituri salariale în cuantum total de 73.868 lei.
Cei doi deputaţi au fost informaţi de ANI că a declanșat procedurii de evaluare în cazul lor, iar parlamentarii au depus la dosar un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.