Surse de la Washington au declarat pentru dcnews.ro că la sfârșitul lunii mai, după reuniunea la nivel înalt a NATO, este posibil să fim vizitați în mod oficial și nu de ficine, ci chiar de președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.
"Se lucrează la organizarea unei vizite a președintelui american Donald Trump, la sfârșitul lunii mai", au afirmat, pentru DCNews, sursele citate.
Vizita președintelui SUA s-ar putea produce după reuniunea NATO din Europa, care se va desfășura la sfârșitul lunii mai. Trump ar putea rămâne în România până la 24 de ore ore, timp în care ar putea să rostească un discurs în fața Camerelor reunite ale Parlamentului și să participe la un miting similar cu cel din 2002, când președintele George W. Bush a vizitat Bucureștiul înaintea invitării României în NATO.
Încă nu s-a stabilit dacă și la această nouă întâlnire a unui președinte al SUA cu românii va fi prezent și curcubeul de pe vremea lui Bush, pentru că se intenționează ca mitingul să se producă în Piața Constituției și s-ar putea să fie ocupat cu alte angajamente. De asemenea, probabil că, dacă se va întâmpla, judecând după gusturile lui Donald Trump, curcubeul va fi dublu!
Până în prezent informația nu a fost confirmată în mod oficial de autoritățile române.