Întâlnirea are loc, după ce deputații liberali au solicitat, la începutul săptămânii trecute, ca luni să se organizeze o dezbatere politică cu tema "Legislația electorală românească trebuie să asigure o mai bună reprezentativitate a cetățenilor".
Potrivit liderului deputaților liberali, Eugen Nicolăescu, dezbaterea vizează subiecte precum alegerea primarilor în două tururi de scrutin, dar și pregătirea alegerilor parlamentare și garantarea accesului cetățenilor din diaspora la votul prin corespondență.
"Aşteptăm ca domnul Cioloş să vină şi să ne explice cum se face o democraţie reală fără să respecţi o majoritate atunci când alegi un primar", a spus Nicolăescu.
Dezbaterile politice din cadrul "Orei prim-ministrului" se pot organiza atât la solicitarea grupurilor parlamentare, cât și la solicitarea premierului.
''Ora premierului'', o componentă a controlului parlamentar asupra guvernului, este o practică parlamentară prezentă în mai multe țări europene, în Marea Britanie având o lungă tradiție. În România, această formă de control parlamentar a fost introdusă în Regulamentul Camerei Deputaților în mai 2015, premierul care a participat pentru prima dată la o astfel de dezbatere fiind Victor Ponta.