UPDATE. CCR respinge sesizarea lui Ciorbea. Persoanele condamnate nu pot face parte din Guvern

04 Mai 2017 | scris de Gabriela Antoniu
UPDATE. CCR respinge sesizarea lui Ciorbea. Persoanele condamnate nu pot face parte din Guvern

Curtea Constituţională a respins, joi, ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului la Legea 90/2001, care împiedică persoanele condamnate să ocupe funcţii în Guvern, au declarat pentru News.ro surse din CCR. La ultimele termene nu s-a format o majoritate pentru admiterea sau respingerea sesizării, cauza fiind amânată de patru ori.

"În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate formulată. Pentru adoptarea acestei soluții, Curtea a constatat că, în esență, motivele invocate în sesizare constituie atât probleme de aplicare și interpretare a legii de către autoritățile publice competente, cât și aspecte de legiferare ce intră în competența Parlamentului", se arată într-un comunicat al CCR transmis Agerpres.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Avocatului Poporului.

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, anunţa la 5 ianuarie că a trimis la Curtea Constituţională sesizarea în privinţa Legii 90/2001 care prevede că pot fi membri ai Guvernului persoanele care nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate.

Curtea Constituţională a fost sesizată în legătură cu articolul 2 din Legea 90/2001. Acest articol prevede: ”Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 4 alin. (1)”.

Avocatul Poporului a precizat că ”prevederile art. 2 din Legea nr. 90/2001 încalcă principiul echilibrului puterilor în stat, nu întrunesc cerinţele constituţionale de previzibilitate şi proporţionalitate a legii şi nu permit recunoaşterea dreptului la diferenţă pentru ocuparea, în condiţii de egalitate şi fără restricţii nerezonabile, a unei funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat”.

Sesizarea lui Ciorbea venea la scurt timp după alegerile parlamentare şi după îndelungi dezbateri privind posibilitatea ca liderul PSD Liviu Dragnea să fie propus pentru postul de premier, în condiţiile în care acesta a fost condamnat la doi ani închisoare cu suspendare în dosarul Referendumul. 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Politic

Ultima oră