Fostul președinte al PNL Crin Antonescu a declarat seară că, dacă ar fi acum liderul liberalilor, nu ar face nicio alianță, motivând că uneori nu e nicio rușine să fi izolat într-un anumit peisaj politic, într-un anumit moment.
"Nu, nu aș face. Aș putea să vă spun că uneori nu e nimic rău să nu ai de partea ta formațiuni precum UNPR sau ALDE, nemaipunând la socoteală PSD, care este desigur adversarul, și a nu mai vorbi de Mișcarea Populară. Că, uneori, PNL lasă impresia că ar dori să se afle în compania unora dintre aceștia și nu are abilitatea să reușească, asta eventual poate să fie altceva. Tocmai de aceea am spus că uneori nu e nicio rușine să fi izolat într-un anumit peisaj politic, într-un anumit moment", a afirmat Antonescu, la România TV.
Referitor la propunerea PNL de a modifica legea privind felul în care sunt aleși primarii, el a spus că PNL a greșit major atunci când, cu câteva luni în urmă, a acționat, a votat, s-a pronunțat pentru alegeri locale într-un singur tur.
"Cred că domnul Cioloș a procedat corect și cred că PNL a procedat stângaci. Adică un prim-ministru, printr-o ordonanță de urgență, trebuia să fie soluția. De altfel nu înțeleg de ce această discuție nu s-a purtat într-o anumită intimitate. Adică de ce pur și simplu PNL nu a discutat nu la televizor, ci cu premierul Cioloș, propunându-i o astfel de soluție, pentru că atunci ar fi putut ști nu de la televizor că premierul nu este de acord și căutau o altă soluție", a arătat Antonescu.
În opinia acestuia, Guvernul este lipit de președintele Klaus Iohannis, dar PNL nu are de ce să fie lipit de imaginea Guvernului.