Alina Gorghiu, validată în funcţia de preşedinte al PNL

08 Oct 2016 | scris de Veronica Micu
Alina Gorghiu, validată în funcţia de preşedinte al PNL

Cei peste 700 delegați la reuniune au votat astfel în unanimitate modificările la Statutul PNL prezentate de secretarul general Ilie Bolojan, potrivit cărora partidul va fi condus de un singur președinte până la Convenția Națională a liberalilor care se va desfășura anul viitor.

Totodată, participanții la reuniune l-au validat și pe eurodeputatul Daniel Buda ca împuternicit la semnarea listelor de candidați ai partidului pentru alegerile legislative, votând în acest sens o decizie a BPN al PNL, relatează agerpres.ro.

La reuniunea liberalilor este prezent alături de conducerea PNL, parlamentari, lideri de organizații, și președintele de onoare al formațiunii, Mircea Ionescu Quintus. Acesta a fost primit cu aplauze la scenă deschisă la intrarea în sala de la Parlament unde se desfășoară reuniunea .

Alte stiri din Politic

Ultima oră