Cu 5 zile înainte de Crăciun, în ziua de Ignat, oamenii taie porci ca să aibă carne pentru câşlegi. Fac cârnaţi, pun slănină, coaste la fumat, iar o parte din carne o pun în sare ca să se conserve pentru un timp. Care n-are mascuri cumpără de sărbători câteva ocă de carne de porc, iar altul, care e sărac, e bucuros să taie măcar o găină, să se poată înfrupta. Dar de multe ori lipseşte şi aceasta, de aceea se uită cu jale la carnea vecinului.
La popor, porcul e pentru mâncare, nu vita. De ce slănina se duce la Paşti la asfinţit? În Broscăuţi, spun că pentru ca să aibă gust la mâncarea de carne peste an. În Bucovina, se sfinţesc chiar purceii fripţi întregi, punându-le un hrean în gură.
Ţăranii carne de vită nu mănâncă, sunt oameni cari în viaţa lor n-au pus carne de vită în gură şi nici n-ar pune, fiind aceasta de mare păcat. Vita te hrăneşte, cu boul lucrezi şi te înavuţeşti şi încă s-o mănânci? În Horecea, de demult, văzând pe cineva mâncând carne de vită, ziceau că e liftă rea!
În Mihalcea, decât să mănânce carne de vită, mai bine postesc! Tot astfel şi în Moldova, spun că dacă-i mănâncă laptele, şi carnea să i-o mănânce? Mănâncă carne de miel; toamna se taie oi şi se fac pastramă, bujniţă, iar carnea proaspătă o pregătesc, ca şi cea de porc, cu curechi, etc.
De la Crăciun şi pănâ la Bobotează e „hârţa”, se mănâncă tot una carne, nu se posteşte decât o zi înaintea Bobotezei – ajunul, apoi de la Boborează şi până la Cârneleagă, să mănâncă vârstat, adică postindu-se vinerea şi miercurea. Cârneleaga cade a treia săptămână înainte de lăsatul de brânză. Săptămâna următoare după Cârneleagă se mănâncă tot vârstat şi în duminica aceasta se face lăsatul secului de carne.
În sâmbăta lăsatu-secului de carne sunt „Moşii de iarnă”. Atunci se dă de pomană pentru morţi, se face parastas la biserică, se dă la săraci, cine vrea face şi praznic acasă. De duminica lăsatu-secului de carne, mai demult, pe când erau oamenii mai cu frica lui Dumnezeu şi ţineau legea, se făceau fel de fel de bucate de carne şi mâncau în acea zi cât le trebuia şi atunci se lăsa carnea, mai mult n-o mânca până la Paşti; dar acuma mănânc de-a valma, tocmai de lăsatul secului de postul mare, când e lăsatul de brânză, lasă şi carnea.
Cine vra însă să postească cum se cade, în lege, nu mănâncă nici defel carne, o săptămână întreagă înaintea postului, ci numai frupt alb: lapte, ouă, aluaturi, şi de aceea se cheamă aceasta „săptămâna albă”, pregătindu-se ca să intre cu sufletul curat în post.
În săptămâna albă nu se toarce, ca să nu se facă peste an din puzderia ceea viermi în frupt. Joi, în săptămâna albă, spală femeile cămeşile, ca să fie albe peste an. Tot în satele acestea, nu torc femeile joi, în săptămâna albă, ca să nu li se primejduiască bărbaţii la pădure, să nu-i ucidă copacii.
Duminica, de lăsatul secului de postul mare, se adună toate neamurile la un loc şi se serbează lăsatul secului, atunci se fac multe aluaturi, plăcinte învârtite. În noaptea aceea se petrece şi se chefuieşte până la ziuă, dar mai târziu decât la 12 de miezul nopţii nu poate să fie masa. Într-aşa o noapte de chef şi de bucurie, a zilei de lăsatul secului de postul mare, are să se prăpădească lumea, spun cei bătrâni din bătrâni!
