Era un morar care făcea pentru sine o turtă cât roata moarei şi tot nu să sătura. Iată vine Adam cu două mertice de grâu, le pune în coş şi scoate făină şi dă şi morarului partea lui. Morarul s-apucă şi-şi face turta. „Să-mi dai şi mie o bucăţică, moşule!, zice Adam.
„Da de unde ţ-oi da, dacă mie singur nu-mi ajunge?” „Ian, lasă, că-i vedea că-ţi va ajunge!”, zice Adam. Apoi când a fost turta gata, Adam a luat-o şi a tăiat-o bucăţele şi a dat la toţi oamenii câţi erau la moară şi i-a dat şi moşului tot aşa o bucăţică.
Mănâncă morarul, se satură şi-i mai şi rămâne. „Cum se face, zice el, că eu înainte mâncam toată turta şi tot nu-mi ajungea?” „Pentru că mâncai singur, zice Adam, dar, iată, dacă dai şi altuia, vezi că ai saţ?” Dintre dobitoace, calul e blăstămat ca numai atâta să aibă saţ, cât va trece cărarea. Tot astfel e blăstămată şi femeia să n-aibă saţ ca şi calul, dar în alt sens.
În ziua de Paşti, moara poate să îmble, dar în ziua de Blagoviştenie nu! Grăunţe de la moară e bine să dai la găini, ca să oauă mult. Cu făina de la moară e bine să te afumi de guturai. Cu aţa luată de la vrun sac de la moară să leagă gura lupului. Faci 9 noduri şi zici: „Eu nu leg sacul, nu leg ţolul, da leg gura de lup”. Şi aţa ceea omul o poartă şi nu se teme. Acei ce îmblă în chirii toţi au.
Aţă, funie de la moară să nu iai, că-ţi vin şoarecii şi guzganii în casă. Stropii de apă luaţi de la moară până în ziuă, să nu te vadă nimeni, sunt buni de spălat de uri, pentru măritare şi pentru orice; mai ales pentru bube şi pentru rane. Dacă-i e făcut omului şi să spală cu stropi şi apa aceea o toară înapoi în lăptoc, atunci moara să strică. Morarii tare să păzesc şi pe care femei le prind, aşa le bat!
Despre o femeie gureşă se spune „că îi umblă gura ca moara” sau că e „moară stricată”, tot în una hodorogeşte. Cu untura de la roata morii dacă ungi pe cineva, nu-i trebuie mai mari uri; huieşte toată lumea asupra lui ca moara. Moară, râşniţă de visezi, e huit, sfadă. Moară, râşniţă de visezi, e vânt. Moară, râşniţă de visezi, isprăveşti un interes.
Ca proverb se zice: „Mi-a veni el apa la moară!” Adică: „Mi-a veni un timp priincios intereselor” Sau: „Mi-a veni el apă şi pe moara mea!” Adică: „Vor veni vremele, că mi se va împlini şi scopul meu”. Sau când o partidă stă la putere, ceilalţi zic: „Acuma să macină numai făina lor!” Adică: „Îşi fac numai interesul lor!”
