Am ajuns în miezul verii, la seceriş, când îi sărbătorim pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
În lumea satului românesc, praznicul este numit Sân-Petru de Vară, iar în imaginarul popular, Sân-Petru apare, pe de o parte că pământean, dar şi ca divinitate celestă.
Se zice că în timpurile de început, Sân-Petru umbla pe pământ însoţit de Dumnezeu, sfătuindu-se, apoi, cum era harnic şi bun, credicios şi smerit, a fost luat de Dumnezeu în cer unde i s-au încredinţat porţile raiului.
Se zice că la marile praznice de peste an, când cerurile se deschid, poate fi văzut la Masa Cerească, la dreapta Domnului, Sân-Petru fiind cel care are grijă de animelele sălbatice, dându-le hrană, dar şi de holdele oamenilor, mărunţind grindina, prin topire, pentru a nu face prăpăd pe câmpuri.
“Este prezent în naraţiuni apocrife, în cele cu nucleu legendar ca «omul lui Dumnezeu, cel mai de aproape sfânt al lui Dumnezeu» cu care El vorbeşte, se sfătuieşte, ca «ucenicul, ortacul sau cumătrul lui Dumnezeu», alături de care umblă la începutul Lumii pe pământ, înfăţişându-se oamenilor ca doi uncheşi cu carul cu boi, încălţaţi cu opinci de tei sau de fier, iar în scurtele texte care glosează pe marginea practicilor magice şi a comportamentului ritualizat, ca un patron al turmelor şi câmpurilor, cel de-al doilea (Sf. Ap. Pavel n.a) este cunoscut mai cu seama ca ocrotitor spiritual al celor care îi poartă numele”, explică etnologul Narcisa Ştiucă în volumul “Spirala Sărbătorilor; rosturi, tâlcuri, deluşiri”.
După ce cucul a amuţit din prejma sărbătorii Sânzienelor sau Drăgăicii, în această perioadă există credinţa în lumea satului că Sfântul Petru i-ar ajută pe cei rătăciţi să găsească drumul prin pădure, pe timpul nopţii, trimiţând licuricii să le călăuzească paşii, insecta fosforescentă luminându-le calea de la apusul soarelui până dimineaţa.
“Plasarea lui în anturajul divin şi - desconsiderând cronologia - în timpul urzirii Lumii sau al perfecţionării operei cosmogonice l-au făcut părtaş la aceste acte: în urma unor întâmplări tratate cu umor, Sfântul Petru se face responsabil de ivirea pe lume a unor insecte (călugăriţa, licuricii, ţigâiul, stelniţele/ ploşniţele de pere) şi chiar de divizarea oamenilor în grupuri etnice”, accentuează etnologul Narcisa Ştiucă.
