Miercuri se posteşte, ca să ai cinste. Întocmai ca şi vinerile cele mari ce cad peste an, sunt de ajutor şi miercurile ce cad înaintea acelor vineri, cine le posteşte (nemâncând toată ziua), tot astfeli şi miercurile din postul mare, iar mai cu seamă cele din săptămâna întâia şi a doua mare.
Miercuri e ziua Maicii Domnului, întru cinstea ei se posteşte. Miercurea şi vinerea sunt ale crucii, „de viaţă dătătoare”. Miercuri s-a născut soarele. Miercuri cade Miezul-Păreţei de postul mare. Atunci se numără ouăle, ca să facă mulţi pui, zic unii.
Miercuri, a patra săptămână după Paşti, în Bucovina, cade Paştele Rohmanilor, iar, în Moldova, Rusaliile. Miercuri se ţine de „dânsele”. La o seamă de femei nu li se arată a lucra miercurea. Cum lucrează, în ziua aceea, fac bube pe la închieturi, capătă dureri, li se schimonosesc mâinile şi trupul, iar dacă ţin, nu li-i nimică.
Miercuri să nu faci leşie, să nu zoleşti, şi nici spre miercuri. O femeie, marţi seara spre miercuri, s-a apucat de zolit călepele. O altă străină a intrat în casă şi i-a zis că-i va zoli ea. S-a apucat şi tot punea în zolniţă o chită de cânepă ş-un copil. Femeia s-a dus speriată la o megieşă şi i-a spus.
Aceasta a învăţat-o să strige de afară: „Cumătră, ieşi că ard horaiţele!”. (Horaiţele sunt ale ei). Şi când a zis aşa, îndată a lăsat de zolit şi a fugit. De altfeli, avea să-i opărească copiii.
Cenuşa cu care faci focul în miercurea Paştilor e bună de aruncat pe straturi. Miercuri să nu te lai, că nu-ţi putrezeşte capul, ca şi vinerea. Miercuri să nu te lai, că rămâi vădană. Un an de zile de te lai miercurea la lună nouă, îţi moare bărbatul.
Miercuri, dacă te lai, să arunci apa aceea pe un câine şi să meneşti pe cineva care-ţi e duşman, şi acela nu se mai poate apăra de câini, aşa dau de el. Luni, miercuri şi vineri să nu te lai, că te urăsc oamenii.
