Strigoiul începe a ieși din mormânt la șase săptămâni după ce a murit; după alții, iese din groapă după ce a stat în pământ nouă zile. Iese din groapă și bântuie pe pământ cam pe la miezul nopții și se întoarce în mormânt când cântă cocoșii.
De obicei, strigoii au o zi a lor, când ies cu toții din mormânte, se adună la hotar și se prind în horă și joacă, cum joacă flăcăii duminica. Dar ei joacă sus, în văzduh, și se rotesc în împrejurul turlelor bisericilor, întocmai ca berzele călătoare. Petrec și fac o larmă de ți-ar lua auzul, dacă n-ar astupa dracul urechile la ăi de prin preajma bisericii unde joacă ei.
Dacă iese vreun om pe afară în timpul cât joacă ei, atunci e vai de capul lui! Tabără toți pe el și-l trântesc la pământ, îl sluțesc ori îl amuțesc. În ziua aceea, nici strigoaicele nu se lasă mai prejos, ci goale și despletite, vin și ele și se prind în horă cu strigoii.
Drept lăutari, au cucuvaiele și huhurezii ce le cântă, se vaietă și țipă deasupra horei lor. Ba și strigoii cei vii vin să le țină hangul, după ce au ieșit din casă pe coș sau prin cahlă, pornind călări pe vătraie sau pe lopeți spre locul de întâlnire. Atunci e nopatea Sfântului Andrei, noapte de groază și de cutremur, noapte fioroasă pe care a descris-o atât de plastic Vasile Alecsandri.
După ce se satură de joc, încep să se bată cu limbile melițelor, în loc de săbii, alteori cu coasele. Bătaia începe când unul din strigoi, o căpetenie de-a lor, rostește cuvintele: „usturoi roșu!” și lupta nu încetează decât atunci când căpetenia lor strigă „usturoi alb!” sau când cântă cocoșii.
Ei, când se bat, strigă mereu: „dau, dar nu tai!”, căci, dacă ar spune „dau și tai!”, s-ar răni și s-ar umple de sânge, și a doua zi s-ar pomeni cei ai casei, de unde este strigoiul viu, cu el rănit și nu și-ar explica pricina.
Într-unele nopți luminate de un corn de lună, cei născuți sâmbăta, care au darul de a putea vedea strigoii, dacă stau la pândă, văd, prin curțile bisericilor și prin cimitire, niște chipuri care tot ies din morminte, pleacă și nu se mai întorc decât după cântatul cocoșilor, când au isprăvit tot ceea ce aveau de făcut.
Unii strigoi vii, în noaptea spre Sf. Andrei, se culcă afară, ca să poată pleca mai ușor de acasă. Nu se duc însă cu trupul, ci, când dorm, le iese sufletul care se preface în fel de fel de animale și, dacă trupul acestui strigoi e mutat din locul unde s-a culcat, el rămâne mort, căci sufletul, întorcându-se și nemaigăsind trupul în locul în care l-a lăsat, se duce pe ceea lume.
