Tradiţii şi superstiţii. Practici băbeşti. Ştiţi să daţi în bobi? Învăţaţi!

27 Mai 2020 | scris de Dănuț Deleanu
Tradiţii şi superstiţii. Practici băbeşti. Ştiţi să daţi în bobi? Învăţaţi!

Bobii, se aleg 41 de fire de păpuşoi, la nevoie şi altă sămânţă, cum e fasolea, etc., şi se învârt grămăgioară cu mâna dreaptă în dreapta, cum merge soarele, descântând: „41 de bobi, bine ştiţi, bine gâciţi, dacă va fi să fie bine şi după gând, să pice pe 9, colac în prag şi bucurie într-amândouă mâinile, dar dacă nu, să pice unul şi doi şi să nu se aleagă nimică din voi!”

Apoi face cruce cu mâna pe grăunţe şi le desparte în trei grămăgioare. O grămăgioară vine de-a stânga, acolo se cheamă „în mână străină”, alta în mijloc, se numeşte „în casă”, şi a treia în dreapta, aceasta se numeşte „în mâna sa”, a celui ce caută.

Din aceste grămăgioare, se numără – începând de la cea din mijloc – câte patru bobi şi tot se dau deoparte, iar cei ce rămân, fie 1, 2, 3 sau 4, se pun în linie sus, făcându-se tot astfeli şi cu celălalte două grămăgioare. Iară bobii rămaşi se amestecă şi iarăşi se face un rând de bobi gâcitori, puindu-se sub rândul de sus. Tot aşa se face şi a treia oară şi restul se dă deoparte, ca netrebuitori.

Bobii – rândul întâi luat în lat, trebuie să cadă pe 5 sau pe 9. De cad pe 5, are să fie lucrul în grabă, de cad pe 9, mai sigur dar mai târziu. 3 fire, unde cad la un loc, e bucurie, 4 sunt vorbe, iar dacă cad 4 bobi la mijloc, în casă, însemnează că eşti plin la inimă, sătul, mulţămit. 2 fire însemnează îndoială sau supărare, 1 e în deşert sau veste, dacă e sus, iară dacă cade jos e bob sositor, are să sosească cineva.

Dacă cad doi câte 1 sau trei în rând, înseamnă drum. 3 dacă cad sus, la mijloc, se numeşte bucurie în cap sau colac. De cad în rândul de jos, la mijloc, e colac în prag. Unul de cade jos în prag, în casă, e bob sositor şi astfeli e bine, se va împlini ce gândeşti, căci e drumul slobod, pe când, dacă sunt 4 jos, în prag, e drumul închis, nu se va împlini sau sunt vorbe.

De-ţi cad în bobi lângă 4, 3 înseamnă vorbe de bucurie; de-ţi cad lângă 4, 1 şi 2 sunt vorbe de supărare şi deşarte. Când cad la mijloc, în curmeziş sau pe jos, tot câte 4 în rând, nu se va împlini ce gândeşti, e închis, sau vei avea proces, huit. În alte locuri spun că e bine, e masă.

Dacă cad bobii câte 1 şi 2, atunci să n-ai nici o nădejde, că „e mai rar decât apa”, nu e nimic în deplin. Dacă însă fiind aşa răi, numărând toţi bobii, găseşti că sunt 17, atunci totul va fi bine. Bobii din mâna stângă arată ce gând are persoana ce ai pus în gând, pentru tine.

Dacă bobii din mâna stângă sunt tocmai aşa ca cei din dreapta, atunci eşti cu aceea gând la gând şi, prin aceasta, se arată dragostea. Bobul sositor din corn, din mâna dreaptă jos, e împlinirea gândului; de sunt mai mulţi bobi în corn, arată întârziere. Bobii ce rămân afară câte 4 se cheamă „mese”, dacă sunt mesele cu soţ, e de bine.

 

Alte stiri din Obiceiuri si Traditii

Ultima oră