Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului este cunoscută în lumea satului românesc drept Vovidenia, Văvedenia, Obrejenia, Obedenia sau Ovidenia.
Termenul provine de la rusescul “văvedenie” (intrare). “În această zi s-a vedit lumea pe care Dumnezeu a blagoslovit-o la Blagoveştenie. De aici provine credinţa că această sărbătoare se ţine pentru ochii ce văd, «pentru vederi»”, aflăm din scrierile lui Tudor Pamfile.
Se spune că noaptea de Ovidenie este una aparte: cerurile se deschid, noaptea se petrece cu lumină, cu foc aprins, animalele grăiesc pe înţelesul oamenilor, iar comorile ascunse se lasă descoperite de cei care au ochi să vadă aceste minuni, fiindcă ard cu flacără albastră.
“Frumuseţile cerului sunt văzute numai de cei buni la Dumnezeu, cum ar fi ciobanii care nu au văzut la ochi femeie.” (Tudor Pamfile).
Există, de asemenea, credinţa că lumânarea aprinsă pentru cei morţi – mai ales pentru cei plecaţi fără lumină la cele veşnice - nu s-ar stinge niciodată pe lumea cealaltă.
De asemenea, de Ovidenie se dau de pomană şi bucate de post. În această zi, rugăciunile smerite înălţate spre cer de către cei care nu pot avea copii se fac mai uşor auzite.
La Ovidenie, praznic cinstit cu luare-aminte, se spune că ar fi şi ziua ultimului dintre Filipi – numit cel şchiop, de aceea, pentru a fi feriţi de atacurile lupilor, femeile ungeau cu lut cuptoarele, spre a lipi, de fapt, ochii lupului, spunând: “Eu nu ung uşa cuptorului/ Da’ ung ochii duşmanului”, astfel încât fiarele pădurii să-şi întoarcă privirea de la vitele lor.
Se mai zice că de la 21 noiembrie îşi intră în drepturi iarna. Dacă ninge în ziua sărbătorii, urmează un anotimp alb extrem de capricios, însă anul care vine va fi unul bogat. Cerul senin prevesteşte, în schimb, o vară secetoasă.
