Când iei oala de la foc, să strângi cenuşa grămadă, să nu alşi locul deschis, căci, când eşti mort, stai cu gura căscată. (În Roşa, zic că stai cu ochii deschişi). Cenuşa de sub oală să strânge, ca să astupi gura oamenilor, să nu te vorbească. În Bagiurea (Moldova), zic că să astupi gura soacrei.
Când se face o bortă într-o oală, s-o arunci afară, căci se risipeşte familia. Oală spartă să nu ţii, căci dacă trece un şoarece prin borta aceea sau vreo muscă, trebuie să moară cineva din casă. Şi nu numai oală, dar şi covată de e spartă sau orişice, să nu ţii. Nimic ce e spart, stricat în casă să nu ţii, căci nu-i a bine.
Femeia să nu zică „crai nou” în casă, căci se strică blidele; să zică „lună nouă”. În Broscăuţi, în Bucovina, zic „om nou!”. Secerea nu se ţine în casă, căci se strică oalele. Când cântă cocoşul după ce asfinţeşte soarele, sunt tâlhari în sat. Atunci să iei câteva linguri şi să faci huit într-o oală, că-i prind.
Lingura noaptea să nu steie în oală, căci nu poţi dormi. Peste hârb de oală vaca să nu treacă, căci stârpeşte laptele. Hârbul îl trage, are aşa un magnet. La fântână să nu mergi cu oala de la foc, căci fuge izvorul; trebuie să ai ceva anume, curat. La vacă, dacă o mulgi, nu se poate să mergi cu oala de la foc, căci stârpeşte laptele.
Dacă vrei să faci cuiva rău, dă-i de pomană o oală nouă cu făină de orez sau de secară în ea şi să-i meneşti în gând: „Cum n-a fost oala aceea cu nimica la foc, aşa să n-aibă acela nimic!”. Şi în curând va pierde tot, sau va bea, sau îl vor fura alţii.
