Se întâmplă uneori ca descântătoarea să îndure unele neajunsuri sau chiar să se îmbolnăvească şi ea, încercând să-l lecuiască pe altul. Astfel, în judeţul Dolj, se zice că „i se arată Sfintele (ielele), o îmbolnăvesc cu dureri de cap, cu ameţeli şi o ameninţă cu moartea, dacă nu li se supune, iar în schimb, o învaţă să descânte”. În Bucovina, pe baba care-i descântă cuiva mai în vârstă decât dânsa o doare capul şi ea nu mai poate dormi liniştită ca altădată. De „săpăriet” e greu să culegi descântece, „căci babele se tem să nu vie boala peste ele”.
Când, în timp ce se descântă cuiva de o boală, se află un copil mic în casă, i se presară cenuşă sau sare pe cap, ca să nu se prindă de copil boala aceluia care i se descântă. În genere, pentru lecuit, babele descântă în zilele de post sau zilele „de sec” (lunea, miercurea şi vinerea), ca „să sece boala”, dar se poate descânta şi în celelalte zile lucrătoare ale săptămânii, când e nevoie absolută.
Dar aceste reguli nu sunt păzite cu stricteţe, variind după babe, după regiune şi uneori după felul bolii. Astfel, în zilele de post, se descântă mai ales de „bube dulci”, de „băşică”, de „cel pierit”, de „abubă” etc., pe când „de albeaţă”, se descântă în orice zi, de frupt sau de post. Numai „de fapt” nu se paote descânta în zi de post. Duminica nu se descântă niciodată.
De asemenea nu e îngăduit să se descânte într-o zi de sărbătoare sau în săptămâna mare. Sunt şi sărbători mai mărunte, aşa-numitele „sărbători băbeşti”, în care nu se cade să se descânte. Astfel: Miercurea strâmbă, în săptămâna mare (de la începutul păresimilor), nu se descântă de nici o boală, afară numai de „brânca neagră”. Nu se descântă de Florii, că e rău de „pocituri”.
La Joi-mari (Joia păresimilor), nu e permis să se descânte. Nu se descântă în Proorul Sf. Gheorghe (ajunul Sf. Gheorghe), decât copiilor bolnavi de „pojar”. La Cârcovul Mărinii (16 iulie), nu se descântă. De asemenea la Sf. Ilie şi la Vinerea Mare (Cuvioasa Paraschiva). La Filipi (începutul postului Crăciunului), nu se poate descâta decât de purici.
Se descântă în cele mai multe cazuri înainte de răsăritul soarelui sau dimineaţa, „pe nemâncate” sau „pe nespălate”. Seara sau noaptea, numai în cazuri grave. Unele descântece se repetă de 9 ori pe zi. Atunci se descântă de 3 ori dimineaţa, de 3 ori la prânz şi de 3 ori înainte de apusul soarelui. Niciodată nu se descântă când e lună nouă, ci totdeauna când e luna „pe sfârşite”, ca să se sfârşească şi boala.
Descântatul, ca să aibă leac, trebuie să fie răsplătit. Nici o descântătoare nu descântă fără plată. Înainte se mulţumeau numai cu câţiva gologani, cu câteva ouă, cu un pui de găină sau un colac. De aici şi locuţiunea cu care sfârşeau pe vremuri unele babe descâtecul: „Leac. Şi babei colac”.
Acum însă, când banii şi-au pierdut din valoarea de mai-nainte, când viaţa s-a scumpit, plata descântătoarei a crescut. E drept că banii nu i se dau babei în mână, ci se pun jos, pe masă sau pe o laviţă, de unde-i ia descântătoarea.
